„Dăm startul vizitei în SUA. Astăzi, împreună cu ambasadorul României în SUA și cu membrii delegației, vom avem întrevederi cu oficiali din cadrul Departamentului de Stat pentru discuții legate de domeniile: energie, finanțe internaționale și dezvoltare. Tot astăzi vom o avea o întâlnire strategică pentru a discuta evoluțiile de securitate în regiunea Mării Negre”, a transmis Florin Cîțu.

El a precizat că „unul dintre principalele noastre obiective este aderarea României la programul Visa Waiver”, iar acest subiect a fost deja discutat cu ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, „și pentru care vom accelera eforturile în perioada următoare, inclusiv la nivelul Congresului american”, a adăugat liderul PNL.

Vizita de lucru în Statele Unite ale Americii a lui Florin Cîțu este prima efectuată în ultimii 10 ani de un preşedinte al Senatului Românei în fruntea unei delegaţii reprezentative. Cîţu este însoţit de senatorii Robert Cazanciuc şi Radu Oprea (PSD), Alina Gorghiu şi Roberta Anastase (PNL), Ion Narcis Mircescu (USR), Lorand Turos (UDMR).

România încearcă de mai mulți ani să fie acceptată în programul Visa Waiver, astfel încât viza pentru SUA să nu mai fie necesară pentru călătoriile de mai puțin de 90 de zile. Până acum însă, țara noastră nu a reușit să atingă pragul minim cerut de americani privind rata de refuz a vizelor, adică 3%. În momentul de faţă, România este la un procent de 10%.

 
 

Urmărește-ne pe Google News