”Fără a fi plastic deloc, am putea spune ca şi o concluzie că în România creditarea este compromisă”, a spus Florin Dănescu.

Acesta s-a referit la un proiect al parlamentarului Daniel Zamfir de la PNL. Acesta plafonează dobânzile la creditele de consum și la cele ipotecare. Potrivit amendamentelor, dobânda anuală efectivă în cazul creditelor ipotecare ar putea fi plafonată la dobânda BNR (în prezent 2,25%) înmulţit cu 2,5, deci un total de 5,62%. Cel de-al doilea amendament vizează nivelul dobânzii anuale efective la creditele de consum la 18%.

Proiectul a fost adoptat de către Senat, dar Eugen Teodorovici, ministrul de Finanțe, a afirmat că este un fan al pieței libere.

Costul creditului

Florin Dănescu a precizat că în industria bancară costul creditului este format din mai multe elemente şi că o eventuală plafonare a dobânzilor nu ar mai permite reducerea acestora decât prin diminuarea creditării.

Între costurile respective reduse de bănci, acesta a dat ca exemple reducerea personalului cu 25% și a rețelei bancare cu 25%.

De asemenea, Dănescu spune că plafonarea dobânzilor la credite înseamnă că dobânzile la depozite nu vor deveni prea curând real-pozitive.

Unii nu vor mai putea lua credite

”Al treilea element de cost şi cel mai important din perspectiva acestei iniţiative legislative este nivelul de neperformanţă sau riscurile pe care şi le asumă băncile. Cu cât preţul va fi fixat şi va fi mai jos acest interval trebuie să scadă, al neperformanţei. În concluzie, clienţii care ar fi avut riscuri mai mari, dar care puteau să acceseze un credit astăzi, nu vor mai putea să-l acceseze”, a declarat Dănescu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News