„Raportul GRECO publicat azi în cadrul procedurii ad-hoc este dovada modului partizan în care se fac evaluările în ceea ce priveşte sistemul judiciar din România, ignorând în mod sfidător problemele reale din justiţie. Experţii GRECO au ignorat deliberat absolut toate argumentele aduse nu doar de parlamentari, ci şi pe cele ce rezultă atât din deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi ale Curţii Constituţionale, decizii ce dovedesc existenţa unor probleme structurale grave ce au adus atingere independenţei justiţiei”, a afirmat Florin Iordache.
El spune că, „în aceste condiţii, analiza GRECO este una evident eronată”.
„GRECO critică în termeni duri înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi insistă ca aceasta să fie desfiinţată. În schimb, GRECO nu face nicio referire la situaţia existentă anterior înfiinţării acestei secţii, deşi există date publice care confirmă că DNA a deschis din oficiu sute de dosare judecătorilor şi procurorilor, dosare ţinute apoi deschise ani la rând, în care s-au făcut interceptări ale judecătorilor în timp ce aceştia judecau cauze DNA. GRECO îşi exprimă îngrijorarea faţă de independenţa procurorilor, dar nu spune un cuvânt despre cea a judecătorilor, deşi au apărut public înregistrări din care rezultă cum procurorii DNA făceau dosare judecătorilor pentru a-i intimida şi a-i da exemplu”, declară Iordache.
”Consideră probabil că doar procurorii înfăptuesc justiția”
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor mai arată că GRECO „nu are nicio preocupare legată de faptul că există judecători care au răspuns penal pentru hotărârile pronunţate”. „Într-o hotărâre recentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că judecători ai ÎCCJ au fost trimişi în judecată şi suspendaţi din funcţie pentru hotărârile pronunţate, fapt ce a adus atingere gravă independenţei acestora”, subliniază el.
Florin Iordache critică faptul că „GRECO nu manifestă niciun interes faţă de statutul şi poziţia judecătorilor, considerând probabil că doar procurorii înfăptuiesc justiţia”.
„GRECO îşi exprimă preocupare faţă de procedura de numire şi revocare a procurorilor de rang înalt, dar nu spune nimic despre situaţia fostului procuror general înlăturat printr-un dosar în care ÎCCJ a decis că fapta nu există. În concluzie, GRECO nu manifestă niciun interes faţă de statutul şi poziţia judecătorilor, considerând probabil că doar procurorii înfăptuiesc justiţia. În aceste condiţii, preluând exemplul experţilor GRECO, îmi exprim regretul că aceştia au ratat şansa unui raport obiectiv, care să ajute cu adevărat justiţia din România”, a concluzionat deputatul PSD.
Un raport dur pentru România
Organismul anticorupţie al Consiliului Europei, GRECO, atrage atenţia, în două rapoarte făcute publice marţi, că România a făcut foarte puţine progrese în adoptarea de măsuri pentru a preveni corupţia în rândul parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor şi pentru a răspunde la îngrijorările legate de controversata sa reformă a sistemului judiciar, exprimându-şi preocuparea profundă în special în legătură cu faptul că autorităţile române au ignorat complet recomandarea de a se renunţa la crearea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.
GRECO face apel la autorităţile române să ia măsuri hotărâte pentru a obţine progrese tangibile cât mai repede posibil, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Europei. În acest context, GRECO salută anunţul făcut de premierul Viorica Dăncilă pe 4 iunie privind intenţia de a renunţa la controversatele reforme din domeniul justiţiei.
Într-un raport de evaluare a progreselor în implementarea măsurilor recomandate în 2015 pentru a preveni corupţia în rândul parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor, GRECO precizează că România a respectat pe deplin doar patru dintre cele 13 recomandări. Autorităţile române au implementat parţial trei recomandări şi nu au implementat şase.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!