UPDATE ora 17.00 Plenul comun al Parlamentului a aprobat luni, cu 198 de voturi „pentru” şi 119 „împotrivă”, modificarea regulamentului Comisiei speciale privind sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislaţiei în domeniul Justiţiei, astfel încât actele normative cu incidenţă asupra Justiţiei să fie modificate numai în această comisie.

Modificarea regulamentului comisiei are următorul cuprins: „examinarea, modificarea şi completarea, după caz, a tuturor actelor normative cu incidenţă asupra Justiţiei, în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară, precum şi a celor ce urmează a intra în procedura parlamentară, pe toată perioada desfăşurării activităţii Comisiei şi care vor fi transmise acesteia”.

Preşedintele Comisiei speciale pentru legile justiției spune că propune această modificare „având în vedere importanţa modificărilor care ţin de structura sistemului legislativ în domeniul Justiţiei, printre acestea numărându-se Inspecţia Judiciară şi Direcţia pentru investigarea infracţiunilor săvârşite de judecători şi procurori”.

Propunerea de modificare a regulamentului comisiei urmează să fie supusă la vot în şedinţa plenului comun de luni, în care urmează să se citească moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Tudose.

Președintele comisiei pentru modificările aduse legilor justiției a declarat săptămîna trecută, pentru Libertatea că, în cazul valorii pragului pentru prejudiciului, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, sunt mai multe variante în discuție, între zero și 400.000 de lei.

”Cei care au protestat au protestat în necunoștință de cauză și cu foarte multă dezinformare. Cele două critici se referă la numirea procurorilor, să o facă în continuare președintele. Noi, în proiectele de lege spunem că numirile și revocările la procurorii șefi le va face în continuare președintele, are posibilitatea de a respinge o singură dată”, a spus Iordache, la Parlament.

Citește și: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Ce nu ai voie să faci și ce se întâmplă dacă încalci tradiția

 
 

Urmărește-ne pe Google News