Florin Manole, ironic cu Siegfried Mureșan în pline negocieri pe legea salarizării: „Sigur nu e pe plajă. Mi-e greu să cred că e în concediu și bea o cafea”. Replica liberalului

 3 comentarii

Fostul ministru PSD al Muncii, Florin Manole, a declarat ironic sâmbătă, 18 iulie, că nu crede că Siegfried Mureșan, propunerea PNL-USR-UDMR pentru funcția de premier, este dezinteresat de ceea ce se întâmplă cu legea salarizării și i-a transmis că este așteptat la consultări.

„Vom merge marți la consultări cu o concluzie. Sper să ne ajute și domnul Siegfrid Mureșan. L-am invitat, este așteptat. Sigur este foarte interesat de soarta PNRR, de buget, de banii țării, de fondurile europene. Sigur nu este pe plajă, sigur nu este în weekend și muncește undeva. Poate își face timp să vină și aici. Sunt sindicatele din cultură acum, au fost sindicatele din sănătate și educație mai devreme. Cred că e un om care trebuie să se informeze, vrea să fie prim-ministru. Mi-e greu să cred că acum e în concediu și bea o cafea”, a afirmat Florin Manole, aflat la Parlament.

El a precizat că se poartă negocieri pentru posibilitatea ca sporul de fonduri europene să fie acordat și pentru unele categorii de demnitari. „Este o discuție dacă miniștrii și secretarii de stat care gestionează fonduri europene, uneori modeste, de niște miliarde de euro, ar trebui sau nu să primească spor de fonduri europene. Mie nu mi se pare că este o incoerență să se întâmple asta, dar e ultima problemă a acestei legi dacă demnitarii sau secretarii de stat sau miniștrii iau sau nu spor de fonduri europene”, a afirmat fostul ministru PSD al Muncii.

„Prima problemă este dacă cei din sănătate pot fi mulțumiți cu această lege, astfel încât să nu avem grevă, dacă cei din educație pot fi mulțumiți, astfel încât să nu perceapă și să nu simtă că această lege este o nouă lovitură după ceea ce s-a întâmplat pentru sistemul din educație de anul trecut, dacă cei din ordine publică la fel sunt mulțumiți și exemplele pot continua”, a completat el.

Replica lui Siegfried Mureșan

Eurodeputatul Siegfried Mureșan a transmis pe Facebook că ar fi venit cu plăcere la negocierile pentru legea salarizării dacă Florin Manole l-ar fi invitat cu adevărat. Mureșan a adăugat că „Parlamentul European a lucrat și în această săptămână, nu este încă în vacanță parlamentară, așa cum sunt colegii din PSD ai domnului Manole”, prin urmare „ironiile despre vacanță nu au nicio bază”.

„Totuși, dacă tot vrea să vorbim despre muncă și vacanță, amintesc că domnul Manole a avut un an întreg la dispoziție, în calitate de ministru al Muncii, pentru a veni cu un proiect privind Legea salarizării. A eșuat să prezinte un proiect legislativ în timpul mandatului, deși era ministrul responsabil de acest dosar și era obligația sa. Acum, asemenea unui elev corigent care nu a învățat tot anul, speră să rezolve în ultima clipă ceea ce nu a făcut tot anul. Îi transmit domnului Manole că, între timp, Guvernul Bolojan i-a făcut tema și a prezentat un proiect de lege. Tot ce mai are de făcut este să își convingă colegii din PSD să se întoarcă din vacanță și să o aprobe. Miza este mare: 770 de milioane de euro din PNRR și o lege mai echitabilă pentru oamenii onești din sectorul public”, a adăugat el.

Ce prevede noul proiect al Legii salarizării

Pe 17 iulie, Ministerul Muncii, condus interimar de liberalul Dragoș Pîslaru, a publicat proiectul actualizat al Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice. Ministerul a susținut că salariile nu vor scădea. Proiectul prevede șase gradații în funcție de vechimea în muncă, iar majorările salariului de bază vor varia între 2,5% și 7,5%, potrivit noii variantei publicate în dezbatere de Ministerul Muncii.

Pe de altă parte, Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a transmis că noul proiect are prevederi care duc la diminuarea unor drepturi salariale: „FSSR susţine reforma salarizării, dar numai cu condiţia ca aceasta să protejeze veniturile reale aflate în plată şi să nu producă scăderi pentru angajaţii din sănătate. În forma comunicată la 17 iulie, proiectul legii salarizării, deşi preia o parte dintre solicitările anterioare ale FSSR, menţine prevederi care conduc la diminuarea drepturilor salariale ale unei părţi importante a personalului”.

La rândul lor, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au transmis că noul proiect al legii salarizării reprezintă „o nouă ofensă adusă personalului din învăţământ”. Sindicaliștii au mai spus că proiectul ignoră legea adoptată după greva generală din 2023 privind salariul profesorului debutant și promisiunea ca salariul maxim al unui profesor din preuniversitar cu gradul I și vechime maximă să fie egal cu cel al unui medic specialist.

„Parlamentul are obligaţia de a corecta această gravă nedreptate. Un vot pentru această lege este un vot împotriva şcolii româneşti, împotriva profesorilor şi împotriva viitorului copiilor noştri. Parlamentarii care vor vota acest proiect îşi vor asuma întreaga responsabilitate politică şi morală pentru accentuarea crizei din educaţie, degradarea sistemului de învăţământ şi compromiterea atractivităţii profesiei didactice. Nu poate exista educaţie de calitate cu profesori umiliţi, descurajaţi şi remuneraţi necorespunzător, fără să ţină cont de importanţa muncii pe care o desfăşoară”, au transmis sindicatele din Educație.

Legea salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice urmează să intre în vigoare pe 1 decembrie 2026.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Nd1964bacanivaslui1902 18.07.2026, 18:11

    Băi nene las-o moartă ai fost ministrul muncii timp de un an de zile, ce ai făcut și dormit în bocanci in loc să faci legea salarizării chiar nu îți dai seama că te faci de rahat singur cu asemenea declarații, faci parte din categoria râde hârb de oală spartă pe bune

  • Avatar comentarii

    misu50 19.07.2026, 07:10

    Nu e prima data cand "mesterul" Manole nu intelege cand citeste o lege. S-a mai facut de cacao si alte dati, dar e normal, e din secta psd-ista!

  • Avatar comentarii

    Emilee 19.07.2026, 08:57

    Bai domn MANOLE ! Esti un om de joasa speta care a fugit de raspundere nefacind nimic bun si concret la ministerul pe care lai condus . Acelas stil ca in cuvintari . Vorbest mult fara sa spui nimic.

ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Cleopatra si Pavel Stratan
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
15:00
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu încheie la UDMR prima zi de discuții
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Ultimele știri
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
15:35
5 știri - Filme și seriale: Când ajunge „Teambuilduing 2” la cinema | În ce thriller va juca Ben Affleck în rol principal
15:29
Un sibian de 91 de ani a cărat pământ și gunoi de grajd cu Trabantul ca să-și facă o grădină. Copiii care veneau noaptea la furat de căpșune i-au schimbat viața pentru totdeauna: „Asta e averea mea. O avere care nu se poate cumpăra”
15:22
Un nou atac cu cuțitul într-o școală din Polonia: o femeie a fost ucisă, iar directorul și un profesor au fost răniți de un fost elev de 15 ani
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește