Florin Oancea făcea un master în Administrație Publică la Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad, la centrul din Deva, pe când era primar în 2006. Atunci, Ion Pitulescu, fost comandant de Poliție și director al centrului Universității, a cerut exmatricularea lui Oancea, după ce a demonstrat că viceprimarul și-a trimis șoferul să dea examen în locul său, notează Replica.

„Directorul Centrului Deva, Ion Pitulescu, fostul șef al Poliției Române, a declarat că va sesiza Parchetul în cazul lui Oancea, pentru instigare la fals privind identitatea. Pitulescu spune că «în data de 3 februarie, Florin Oancea a profitat de faptul că la examen s-au prezentat mulți studenți și l-a trimis în locul său pe șoferul de la Primăria Deva, Ioan Ognean. Am primit informații că Oancea a trimis pe altcineva la examen în locul său. Am cerut atunci să fie verificate mai multe lucrări ale viceprimarului. Bănuielile ni s-au confirmat. Lucrarea respectivă era scrisă de o altă persoană. Acum, viceprimarul spune că a vrut să vadă dacă suntem serioși. Declara doar prostii. Voi sesiza Parchetul pentru substituire de persoană». După verificarea lucrărilor, viceprimarul a fost exmatriculat”, potrivit jurnalul.ro.

Potrivit hotnews.ro, fapta comisă de Florin Oancea a fost adusă din nou în atenție de europarlamentarul Cristian Preda. Pe contul de Facebook, eurodeputatul a menționat că „viitorul edil-șef a devenit cunoscut în vremea în care era viceprimar și și-a trimis șoferul să susțină un examen în locul său, la un master organizat de Universitatea Vasile Goldiș”.

„A fost amendat cu 1000 de lei și exmatriculat, scriau gazetele vremii. Acum a primit 42 la suta din voturi și va conduce un oras”, a precizat Cristian Preda.

Potrivit declarației de avere, Florin Oancea nu deține terenuri, case sau conturi de economii. În schimb, „are de platit catre ANAF – AJFP Hunedoara – Deva – 43.855 de lei si are de returnat pana in anul 2033 (contractat in 2008) un credit la BRD in valoare de 228.386 de euro”, notează ziarul Hunedoara Libera.

„De asemenea, Oancea a încasat dividende de la 2 firme – Prometal Logistic SRL și Prometal SRL – în valoare de 47.500 de lei și 21.850 de lei”, potrivit sursei citate.

Florin Oancea, candidatul PNL pentru Primăria municipiului Deva, a câștigat alegerile locale parțiale care au avut loc duminică, 5 noiembrie. Liberalul a reușit să obțină peste 42 la sută din voturi, conform rezultatelor finale ale Biroului Electoral de Circumscripție (BEC) Deva.

sursă foto: Hunedoara Liberă


Citește și Atunci și acum: Cum s-a transformat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, de la începutul carierei. FOTOGRAFII INEDITE


 

Urmărește-ne pe Google News