Sursă foto Bună Ziua Iaşi
«A plecat acolo pentru bani»
Caporalul Gheorghiţă Pavăl, de 25 ani, din Iaşi, unul dintre militarii răniţi, e la prima sa misiune de acest gen. A plecat acolo la începutul acestei luni, pentru bani. “Suntem necăjiţi şi avem mari probleme. Nu am vrut să plece. Nu a fost altă soluţie. Toţi am plâns când am aflat că a fost rănit”, spune Gheorghe Pavăl, tatăl militarului.
“Ne-a sunat după câteva ore de la accident, dar nu a putut vorbi prea mult. E rănit la obraz. Nu vrem decât să se întoarcă acasă”, a povestit, cu lacrimi în ochi, şi Florin, fratele militarului ieşean. În urma atacului, a fost rănit şi sergentul Florin Emil Cojocaru, de 30 ani, din Vrancea. El s-a ales cu mai multe leziuni, fiindu- i afectată şi vederea. Florin e aşteptat acasă de soţia sa, Mariana, de 27 de ani, şi de cele două fetiţe ale lor. Tânărul mai are la Bârseşti o bunică de 84 de ani, care nu a aflat ce s-a întâmplat cu nepotul ei.
Starea lor de sănătate e bună
“Starea militarilor este bună. Aceştia vor fi prezentaţi unei comisii medicale care va stabili dacă sunt apţi să-şi desfăşoare în continuare activitatea”, a declarat maiorul Daniel Burlacu, purtătorul de c
Revin în ţară şi ultimii soldaţi români din Irak
Misiunea militarilor români, de menţinere a păcii în Irak, s-a terminat cu bine. La sfârşitul acestei săptămâni, 32 dintre cei 35 de militari pe care România îi mai are pe teritoriul irakian se vor întoarce acasă.
În teatrul de operaţiuni vor mai rămâne doar trei specialişti ai Batalionului 26 Infanterie “Neagoe Basarab”, supranumit “Scorpionii Roşii”, care îşi vor continua misiunea de instruire a ofiţerilor irakieni.
Vezi mai multe detalii pe Bună ziua Iaşi