„Comunicăm faptul că domnul Florin Piersic a fost mutat din secția ATI, într-un salon din Compartimentul Septic al spitalului nostru. Evoluția pacientului, astăzi 16.05.2024, este bună, începând mobilizarea cu cadrul de mers pe distanțe scurte”, se precizează în comunicatul Spitalului Foișor.
Cu o zi înainte, aceeași unitate medicală din Capitală a transmis că Florin Piersic „a început procedurile de kinetoterapie și recuperare medicală”.
Problemele de sănătate ale actorului au început în luna aprilie, când a ajuns la spital pentru că s-a simțit rău după un spectacol. A fost internat inițial la Spitalul Militar din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj.
Pe 5 mai, actorul a fost supus unei intervenții de scoatere a sondelor unui stimulator cardiac pe care îl purta de 15 ani.
Medicii din Cluj au anunțat pe 8 mai că Florin Piersic avea „o infecţie generalizată în sânge”, adică septicemie, „care îi poate pune viața în pericol” și care a pornit, cel mai probabil, de la la o branulă sau de la o perfuzie și a fost întreținută de stimulatorul cardiac și proteza de la genunchi.
Ulterior, actorul a fost transferat la Institutul Matei Balș din Capitală, directorul medical al acestuia, Adrian Marinescu, precizând, tot pe 8 mai, că nu se discuta atunci despre o infecţie care să îi pună lui Florin Piersic viaţa în pericol.
Pe 9 mai, actorul a fost transferat la Spitalul Foișor, în „stare generală gravă” din cauza septicemiei și a fost operat în aceeași zi.
În primul său mesaj de la internare, Florin Piersic a transmis publicului său că mai are de spus „multe povești”.
„Scumpilor şi prea dragilor mei, celor care m-aţi purtat în gândurile voastre, m-aţi înconjurat cu atâta grijă si iubire, acum când tocmai s-a terminat Săptămâna Mare, vă spun Hristos a Înviat! Cu această ocazie, vă dau şi o veste: «Sunt viu» şi asta datorită minunaţilor doctori care mă îngrijesc”, a transmis actorul, pe 13 mai.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro