Florin Piersic a făcut declarații emoționante pe scenă.
„E o onoare mare pentru mine să fiu Cetăţean de Onoare al Iaşiului. Sunt şi al Timişoarei, sunt şi al Clujului, dar nu ştiu cum să vă spun, aici mi-a plăcut tare pentru că eu în film l-am jucat pe Cuza Vodă. Şi uite-l pe Cuza Vodă aici lângă mine. Aţi văzut statuia? În ziua în care în locul statuii voi fi pus eu, ce mi-ar plăcea să fiu în locul statuii şi să stau aici 20 de ore din 24, dumneavoastră să-mi daţi o rentă lunară şi eu să stau şi să dau autografe. (…) Nu uitaţi că eu am fost şi sunt şi cetăţean al Iaşiului. Şi asta nu vă spun pentru că aveţi dumneavoastră un public extraordinar, că tot Iaşiul e nemaipomenit. Este! Am motive să vă spun asta pentru tot ceea ce am văzut şi am simţit în acest oraş”, a spus publicului Florin Piersic, potrivit Agerpres.
Florin Piersic a fost aplaudat de sutele de persoane care au venit, miercuri seara, în Piaţa Unirii, pentru a viziona pelicula „Paraşutistul”, una dintre proiecţiile care îi sunt dedicate şi vor rula în Piaţa Unirii în fiecare dintre cele şase seri din cadrul celei de-a zecea ediţii a Festivalului Serile Filmului Românesc.
„Trebuie să vă mărturisesc, şi îmi place să vă spun, că eu sunt cel care am fost martor la spectacolele în care actorul principal pentru mine era Dem Rădulescu, Bibanul. Oriunde se ducea, spunea: ‘Eu m-am născut în oraşul ăsta!’. Lumea era fericită, că nu putea să se uite în buletinul lui, nu avea cum să ştie poporul unde s-a născut el. Lumea îl aplauda şi eu îi spuneam: ‘Cum de le-ai spus chestia asta, fir-ai a dracului vrăjeală?’, ‘Aşa trebuie să ştie toţi, că ne tragem din aceeaşi rădăcină!’, ‘Eu sunt de aici, din Pătârlagele’, spunea el. Lumea era înnebunită. Aşa făcea Bibanul. Eu nu pot să spun, stimate domnule primar, că m-am născut la Iaşi, dar sincer mă simt atât de legat de oraşul ăsta din cauza zecilor de ani pe care i-am trăit aici venind cu zeci, sute de spectacole. Pe vremea mea, orice premieră a Teatrului Naţional din Bucureşti trebuia să aibă loc şi la Timişoara, la Iaşi şi la Cluj. Ăsta era ordinul celui care era directorul TNB, academicianul Zaharia Stancu. Aşa am făcut eu cunoştinţă cu dumneavoastră. Cu dumneavoastră nu prea, pentru că sunteţi aşa de tineri încât pur şi simplu nu cred că găsesc pe cineva printre dumneavoastră să îşi aducă aminte de mine cum ieşeam de la Teatrul Naţional de aici din localitatea asta minunată care este Iaşiul. Mi s-a întâmplat după un spectacol, m-au luat în braţe şi m-au dus aşa până la hotelul Traian, că aici locuiam”, a spus Florin Piersic, potrivit sursei citate.
![Trump le spune maganților de la Davos: „Veniți și produceți în America” sau „va trebui să plătiți taxe vamale”. Mesaj dur pentru petroliști](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_f8feee72c96861579c4a9583bf5bafb8.jpg)
Citește și
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
![Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_ef62515a7d15ecea9d450b61ed09a3dd.jpg)
![A plecat în America în urmă cu mai bine de două decenii, iar acum este milionar și unul dintre oamenii de încredere ai lui Donald Trump. Povestea fabuloasă a românului care a ajuns să dea afacerile pe scena politică; "La 28 de ani aveam un venit de 500.000 de dolari...”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ddff325b868dc4c631cbc4bcef38aa0e.jpg)
![Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_70a1d17b7388aba572f95746fd9d9bff.jpg)
![Meteorologii ANM anunță o iarnă cum n-a mai fost în București. Ce se întâmplă: “Așa vor arăta cele mai multe”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1a68a4227c251c52f05b7570f2724044.jpg)
![De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_929b3dbdb94135ec89fbcdd82ad9a9e8.jpg)
![Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_6202a9596b3f9ab1bfca34db8f4828cf.jpg)
![Un român a vândut 30 de garsoniere cu doar 13.000 de euro, deşi nu erau ale lui. Unei victime i-a returnat 3 euro](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3a75750debea5a9ad599833898a4003f.jpg)
![Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_77e26181cad45a70479537290b6bcb23.jpg)