Deputaţii din Comisia Juridică nu vor ca unul dintre colegii lor, Florin Popescu să fie arestat aşa cum au cerut procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. DNA îl acuză pe politician că a solicitat mită 70 tone de pui în timpul campaniei electorale din 2012 pe vremea când încă era şeful consiliului judeţean Dâmboviţa.
Săptămâna viitoare plenul Camerei Deputaților va decide însă dacă îl trimit sau nu după gratii pe PMP, Florin Popescu.
Procurorul general Tiberiu Niţu i-a transmis, miercuri, ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a solicita încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu – acuzat că ar fi cerut mită în campania electorală din 2012.
„În temeiul art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi art. 195 alin. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor republicat, în temeiul art. II din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 7/2011, raportat la prevederile art. 202 Cod procedură penală, şi existând cazul prevăzut de art. 223 alin. 2, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis ministrului Justiţiei referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a solicita încuviinţarea arestării preventive a deputatului Popescu Florin-Aurelian pentru faptele descrise în referatul întocmit de procurorul de caz”, informează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).
Demersul vine după ce DNA a cerut aviz pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, în dosarul în care acesta este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.

 
 

Urmărește-ne pe Google News