Mai multe imagini din timpul zilei au arătat cum zeci de oameni s-au înghesuit la funeraliile lui Emi Pian, fără să poarte mască de protecție. Nu a fost nici vorbă de distanțare socială, căci oamenii erau grămadă în jurul sicriului. Printre cei prezenți la priveghi s-a numărat și Florin Salam, care a cântat mai multe melodii.
În timpul serii, postul de televiziune România TV a arătat mai multe imagini din curtea casei. Se văd zeci de oameni care ascultă melodiile interpretate de cântăreții invitați să cânte la priveghi.
Ulterior, ministrul de interne a intrat în direct și a explicat că “s-au aplicat 60 de amenzi, inclusiv lui Salam sau cum îl cheamă pe…”
Marcel Vela a spus că toți cei care apar în imagini au fost amendați și a precizat că, dacă va fi depășit numărul de 50 de persoane, vor fi date din nou amenzi.