Florin Secureanu a consultat un bărbat la Spitalul din Jibou, unde lucrează în prezent, i-a pus o perfuzie și i-a dat un pansament gastric, trimițându-l acasă.

Starea pacientului s-a agravat însă și acesta a ajuns la spitalul din Zalău, unde medicii au constatat că avea stomacul perforat și ar fi murit în 48 de ore dacă nu era operat de urgență, susține soția bărbatului, potrivit ziaruldesalaj.ro.

Acum pacientul se simte mult mai bine iar femeia este hotărâtă să facă plângere împotriva medicului Secureanu.

Femeia a scris pe Facebook întâmplarea, care a avut loc pe 14 noiembrie. Ea a povestit că soțul ei, Vasile Ionuț Mihuț, s-a simțit rău, așa că a sunat la ambulanță, iar echipajul de urgență l-a dus la Spitalul Orășenesc Jibou, unde pacientul a ajuns pe mâinile doctorului Secureanu.

Femeia mărturisește că soțul ei avea dureri puternice la stomac și transpira puternic. Soția pacientului spune că doctorul Secureanu nu s-a ocupat așa cum ar fi trebuit, acesta administrându-i pacientului doar un calmant prin perfuzie, iar apoi l-a trimis acasă cu o „hârtiuță” pe care scria că trebuie să ia pansament gastric.

Florin Secureanu, fostul manager de la Malaxa, acuzat că a trimis acasă un pacient care ar fi murit în 48 de ore dacă nu era operat
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Pacientul a fost dus acasă de soția acestuia, însă el se simțea tot mai rău, astfel că au decis să meargă la Spitalul din Zalău, cu mașina personală.

Un alt medic de la Zalău a constatat că pacientul are o perforație gastrică iar dacă nu se intervenea, în maxim 48 de ore, boala îi putea fi fatală pacientului.

Femeia susține că va depune o plângere împotriva doctorului Secureanu, pentru a se face dreptate.

„A lăsat acasă pacientul cu stomacul perforat fără să-l trimită de urgență la Zalău cu o ambulanță. În UPU Zalău a fost preluat imediat și operat pe loc. Acum este mult mai bine”, a spus soția pacientului.

Afacerile lui Florin Adrian Secureanu

Judecat pentru delapidare și luare de mită, cu un prejudiciu de 9 milioane de lei (2 milioane de euro), medicul Florin Secureanu, inculpat în dosarul Malaxa, a ajuns la Spitalul Orășenesc Jibou, unde a câștigat un concurs. Este încadrat aici de la 1 iulie 2019.

Afacerile de la Spitalul Malaxa au fost dezvăluite în mai multe investigații publicate de echipa de investigații a Gazetei Sporturilor. Când faptele au devenit publice, acestea au fost confirmate oficial de către Direcția Națională Anticorupție.

Potrivit unui comunicat DNA din 9 decembrie 2016, Florin Secureanu a fost trimis în judecată pentru luare de mită și delapidare, ambele în formă continuată. Acesta a fost prezentat atunci Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

În comunicatul din 15 mai 2017, DNA a precizat că Secureanu a fost trimis în judecată pentru delapidare, 5 fapte din care una cu consecințe deosebit de grave și luare de mită.

Procurorii DNA susțin că după numirea în funcția de manager la Spitalul Malaxa, respectiv din anul 2009 și până la data demiterii acestuia din funcție (29 noiembrie 2016), inculpatul Secureanu Florin-Adrian a conceput și pus în aplicare mai multe mecanisme prin care și-a însușit sume semnificative de bani din patrimoniul spitalului, în cuantum total de 9.144.053,4 lei.

Foto: Hepta, ziaruldesalaj.ro

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI