„Omenirea ar fi mult mai săracă şi mai pustie dacă nu ar exista femeia, aşa cum e ea acum. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a dat-o. Trebuie făcută o diferenţă între momentul în care te laşi fascinat de o femeie frumoasă şi cel în care îţi alegi perechea. În ultimul caz, te orientezi după potrivirea de caracter, după comiditatea şi înţelegerea pe care ţi le poate oferi. Dacă vrei o aventură, atunci frumuseţea este cea care te cucereşte. Pentru mine, cel mai important lucru este pielea: albă, catifelată, diafană. Pielea zgrunţuroasă, neîngrijită, mă dezgustă. Dintre forme, partea din spate a fost întotdeauna cea mai importantă pentru mine. Mă mai interesează sânii, ochii, buzele şi, mai ales, mirosul. Nu parfumul pe care şi-l alege, ci mirosul personal, care e cu totul altceva. Asta e, suntem nişte animale; ne adulmecăm în timpul rutului, ca şi ele. Eu am fost de o precocitate feroce. Prima oară m-am îndrăgostit la trei ani, de o „îngeriţă” din cartea de rugăciuni a bunicului meu. Apoi, m-am îndrăgostit pe rând de toate colegele mele de clasă. Câte o zi, câte o oră, vedeam ceva frumos la una dintre ele şi mă îndrăgosteam. Ca un licurici”, povesteşte Zamfirescu, în Playboy.

Florin Zamfirescu a comentat, de asemenea, rolul nudităţii în artă, explicând că pudibonderia nu îşi are locul printre trăsăturile unui actor. „Instrumentul actorului este corpul său. Acesta, ca şi glasul, sunt conduse de gând. Iar dacă suntem de acord că actorul creează prin intermediul trupului, nu vorbim de nuditate, ci de folosirea trupului în mod plenar. O femeie care naşte, nu naşte cu palton. Cadavrele de la morgă nu pot fi filmate cu chiloţei. Pudibonderia nu are ce căuta în meseria noastră”, a explicat artistul.

Din calitatea de pedagog de actorie, Zamfirescu o consideră pe Nicoleta Luciu o actriţă foarte promiţătoare. „Nicoleta Luciu este foarte talentată. Am sfătuit-o să facă facultatea. Actorul adevărat – nu vedeta – e cel care joacă teatru. Iar Nicoleta Luciu ar fi o excelentă actriţă de teatru. Aşa i-am spus cândva colegei mele care a deviat în muzică: Corina Chiriac. A rezultat o excelentă cântăreaţă, dar s-a pierdut o mare actriţă”, a declarat Florin Zamfirescu.

Citeşte mai mult din acest interviu pe site-ul Playboy.ro

Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!
 

Urmărește-ne pe Google News