În 2021, Florinel Coman s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând pe Autostrada Soarelui, A2, cu 165 km/h, fără să dețină un permis de conducere valabil, ci cu un document aparent emis în Ucraina, pe care l-a prezentat polițiștilor de la Rutieră.
După 3 ani, cu întârzierea cauzată de conflictul armat din Ucraina, dosarul a fost soluționat.
Florinel Coman risca până la 5 închisoare, aceasta fiind pedeapsa stipulată în Codul Penal pentru conducerea fără permis, însă a scăpat mai ieftin.
Sentința a fost defalcată astfel:
- 9 luni pentru conducerea fără permis;
- două luni pentru uz de fals;
- 4 luni pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Au rămas doar 11 luni pentru că, la contopirea pedepselor, celor 9 luni pentru conducerea fără permis li s-a adăugat doar o treime din cealaltă sentință, adică două luni din șase.
Coman a primit o pedeapsă mai blândă fiindcă și-a recunoscut vinovăția și a admis că permisul era un fals, achiziționat online cu 1.500 de euro.
Pe lângă cele 11 luni de închisoare cu suspendare, Coman a mai fost obligat la 30 de zile de muncă în folosul comunității la Direcția Educație Cultural – Sportivă și Îngrijiri Comunitare din orașul ilfovean Voluntari. Trebuie să achite cheltuielile de judecată, în valoare de 1.000 de lei.
Având în vedere că se află în Doha, Qatar, fotbalistul a solicitat instanței să fie iertat de obligația de a se prezenta la Serviciul de Probațiune.