Boxerul “probabil se va supăra pe mine pentru că am spus acest lucru, însă da, el va plăti cu adevărat pentru funeralii”, a declarat Leonard Ellerbe, preşedintele societăţii Mayweather.

Acesta a adăugat că fostul campion mondial la cinci categorii diferite de greutate a contactat familia lui George Floyd prin intermediul unui prieten comun şi că aceasta a accepta oferta sa.

Conform presei economice din SUA, Mayweather, 50 de victorii, nici o înfrângere la profesioniști, are o avere de aproximativ 700.000.000 $.

Unul dintre avocaţii familiei a spus că înmormântarea va avea loc pe 9 iunie, la Houston, oraşul în care a crescut George Floyd. Înainte de aceasta, două ceremonii vor avea loc joi, 4 iunie, în Minneapolis şi sâmbătă, 6 iunie, în Carolina de Nord, unde s-a născut.

Familia lui George Floyd a lansat o strângere de fonduri, și peste 300.000 de oameni au donat aproape 8.000.000 de dolari.

 
 

Urmărește-ne pe Google News