Documentul arată că fiecare inspector din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice București avea ca țintă suplimentară de amenzi o sumă de 3,3 milioane de lei de la firme și 650.000 de lei la persoanele fizice.

”Vi-l aduceți aminte pe Liviu (Dragnea – n.r.) cât de grijuliu era față de cetățenii României abuzați de ANAF? (…)

Liviu Dragnea a mințit cu nerușinare. Documentul pe care urmează să vi-l prezint demonstrează ticăloșia de care Liviu și PSD sunt în stare. De un an de zile va spun de atacul asupra mediului privat.

Astăzi pot dovedi că ura lui Liviu față de mediul privat, față de persoanele care muncesc cinstit în România, este nemărginită.

În foto alăturat extrasul care ne interesează din document.

Documentul este un raport anual al ANAF. La pagină 12 în acest document este dovadă că Liviu Dragnea, și PSD, deși au tot dezmințit, au început o vânătoare organizată în cel mai mic detaliu, inspirată din regimul sovietic, a cetățenilor și companiilor private pentru a colecta mai mulți bani la buget.

În acest raport scrie negru pe alb un lucru incredibil pentru noi cei care luptăm zilnic pentru a opri abuzurile statului ( un stat minimal și neinterventionist).

Lucrătorii ANAF.. atenție aici… au avut în 2017 țintă suplimentară de amenzi pentru persoane fizice și juridice!!! Suplimentară – peste planul inițial.

Pentru 2017 țintă suplimentară pentru fiecare inspector ANAF a fost de a aduce 3.3 milione lei în plus de la persoane juridice și 650.000 lei de la persoane fizice (F8 și F9 în tabel). Iar aici trebuie să faceți legătură și cu proiectul de lege care este acum în Parlament prin care angajații ANAF primesc 15% bonus din amenzile pe care le dau!”, a scris Cîțu pe pagina lui de Facebook.

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care lucrătorii Fiscului primesc un bonus de 15% din amenzile pe care le dau.

Cu ochii pe pensiile private

Din cauză că finanțele publice nu stau așa roz, autoritățile au pus ochii pe Pilonul II de pensii. Mai exact, acesta va deveni ”opțional”, iar oamenii vor avea de optat între pensia de stat și pensia cu adevărat privată, respectiv Pilonul III. Cei care nu își exprima opțiunea vor ajunge automat la Pilonul I, iar banii lor vor intra în conturile statului.

La Pilonul II se găsesc acum 41,5 miliarde de lei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News