Noaptea de duminica spre luni a fost, pentru locatarii blocului C9, poate cea mai lunga. Si-au pazit agoniseala de o viata. Pe la miezul noptii, baietii de cartier si-au facut aparitia. Chipurile, sa dea o mana de ajutor. Jandarmii i-au imprastiat rapid, inainte de a se intampla ceva. Dimineata a venit ca o izbavire. Totul s-a pus in miscare. Zeci de muncitori si pompieri, carora li s-au alaturat sinistratii, s-au apucat de treaba. La baza blocului incendiat, jandarmii au instalat un cort militar. De acolo, sinistratii se pot aproviziona cu apa minerala, suc, cozonac, paine si chiar prajituri, aduse de firme particulare. Orice problema medicala poate fi tratata intr-o Salvare care sta 24 de ore din 24 la locul dezastrului. Specialistii care se ocupa de acest caz sunt de parere, dupa o expertizare prealabila a imobilului cuprins de valvataie, ca structura de rezistenta a acestuia nu a fost afectata. De parca incendiul care le-a distrus locuintele nu ar fi fost de ajuns, Primaria sectorului 6 a decis sa demoleze, acum, si cele cateva garaje aflate in fata blocului. „Intra in organizarea santierului. In 24 de ore le dam jos”, a spus inspectorul Cristian Popescu „Piedone”.
Cazul a atras atentia chiar si Guvernului. Primul-ministru, Adrian Nastase, insotit de ministrul lucrarilor publice, Miron Mitrea, isi anuntase, ieri, prezenta printre sinistrati. Poate de aceea nimeni, cu exceptia locatarilor si a muncitorilor, nu a mai avut voie sa intre in blocul pazit de catre SPP-isti si jandarmi. In acest moment, pagubele sinistrului nu au fost evaluate, insa Guvernul va aloca aproximativ patru miliarde de lei pentru renovarea celor 40 de apartamente distruse si pentru despagubirea locatarilor. „Comisia constituita va stabili cu exactitate cine si cat trebuie sa primeasca. Acolo unde a fost distrus doar un televizor, dam un televizor. Daca locuinta trebuie refacuta din temelii, o vom face. Nu pot aparea impostorii. De toate acestea se vor ocupa MLPAT si Primaria sectorului 6. Trebuie sa tinem cont si de faptul ca cipriotii sunt asigurati la Interamerican, firma care, probabil, se va implica. Oricum, de Paste, vreau sa fim gata, sa ciocnim oua cu locatarii”, a declarat „Piedone”.
Una din ipotezele luate in calcul este si aceea ca cipriotii si-ar fi incendiat depozitul, de confectii si accesorii, situat la parterul blocului C9, pentru a incasa asigurarea in valoare de 1,7 milioane dolari. Anchetatorii vor stabili insa acest lucru.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!