Directorul DSP Constanţa, Cristina Schipor, a declarat, pentru News.ro, că cele patru cazuri nu au simptome, iar familiile acestora au intrat în carantină.
„Sunt patru cazuri asimptomatice. Familiile acestora au intrat în carantină. În cadrul Direcţiei de Sănătate Publică nu au avut contacţi, având în vedere că toată lumea poartă mască. În DSP se face zilnic dezinfecţia”, a afirmat Cristina Schipor.
Cele patru cazuri au fost descoperite în urma testării personalului instituţiei, conform metodologiei stabilite de autorităţi. Schipor a menţionat că cele patru angajate lucrează la laborator şi sunt internate la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa.
Directorul DSP a transmis că activitatea instituţiei nu este afectată în urma apariţiei acestor cazuri.
În judeţul Constanţa au fost confirmate de la începutul pandemiei 1.954 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, 53 dintre acestea fiind depistate în ultimele 24 de ore. Până în prezent, 50 de persoane au decedat, iar 1.336 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi (din Constanţa şi alte judeţe).
În acest moment, sunt 249 de persoane internate, dintre care 210 din judeţul Constanţa şi 39 din alte judeţe.