Totodată, o altă unitate cu profil similar din orașul prahovean a anunțat că are trei cazuri confirmate de Covid-19, anunță site-ul de știri Observatorul prahovean.

La primul centru de dializă din Ploiești, testele au fost efectuate în zilele de 24 iunie și 25 iunie, când au fost depistați 35 de pacienți hemodializați ca având Covid-19, dintr-un total de 273 de pacienți.

În cel de-al doilea centru de dializă din Ploiești, testarea a avut loc tot în zilele de 24 iunie și 25 iunie, moment în care au fost depistate cu Covid-19 trei persoane hemodializate, dintr-un total de 122 de persoane hemodializate.

”De trei zile suntem martorii acestui val. În ultima zi a stării de urgenţă aveam 76 de îmbolnăviri şi 5 sau 6 decese. Astăzi, 243 sunt în spital şi am trecut demult de 400. Deci am 100 şi ceva de bolnavi internaţi în ultimele 10 zile”, a spus Bogdan Nica.

Directorul DSP Prahova a precizat că Prahova se află aproape de atingerea limitei maxime de internare a pacienţilor confirmaţi cu noul coronavirus.

”Mai mult de 300 de paturi în Prahova nu avem de unde să luăm. 243 cazuri sunt pozitive acum, inclusiv cei 38 de la dializă, 217 sunt internaţi, 26 în curs de internare. Mai sunt 18 suspecţi la CFR şi 10 suspecţi la UPU”, a declarat directorul DSP Prahova.

 
 

Urmărește-ne pe Google News