Administraţia Naţională a Penitenciarelor precizează că persoanele private de libertate confirmate pozitiv se aflau cazate în aceeaşi cameră de deţinere.

Conform ANP, ca urmare a confirmării unor cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în rândul persoanelor custodiate de Penitenciarul Timişoara, administraţia a testat 95 de persoane private de libertate şi a 8 poliţişti de penitenciare.

„Testele indicate nu corespund numărului de contacţi, ci au fost stabilite, la nivel administrativ, în baza unor potenţiale interacţiuni”, transmite ANP.

„Referitor la testele efectuate poliţiştilor de penitenciare, precizăm că unul dintre acestea a indicat un rezultat pozitiv. Ca măsură preventivă, s-a dispus testarea întregului efectiv de deţinuţi şi a tuturor cadrelor unităţii. Sursa de infectare rămâne, pentru moment, incertă, ancheta epidemiologică nefiind finalizată”, anunţă ANP.

Instituţia mai spune că nicio altă persoană custodiată de Penitenciarul Timişoara nu manifestă simptome specifice COVID-19, monitorizarea medicală a întregului efectiv fiind intensificată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News