Potrivit sursei citate, 32 de beneficiari şi şapte membri ai personalului de îngrijire din cadrul Căminului Municipal pentru Persoane Vârstnice au fost declaraţi pozitiv la virusul SARS-CoV-2 în urma testelor făcute de specialişti, astfel că Direcţia de Sănătate Publică a declarat marţi focar de COVID-19 în incinta instituţiei.

„Primul caz a fost confirmat săptămâna trecută, la un beneficiar al căminului, în urma unui control medical realizat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, pentru o patologie, ulterior fiind testat colegul de cameră al bătrânului şi două îngrijitoare, toate cazurile fiind pozitive’”, se arată în comunicatul de presă, potrivit Agerpres.

Urmare a rezultatelor înregistrate la testare, specialiştii DSP Constanţa şi conducerea căminului au decis testarea RT-PCR a celor peste 300 de persoane din centru (beneficiari şi personal), astfel fiind confirmate alte 35 de persoane cu virusul SARS-CoV-2.

Cei 39 de pacienţi, asimptomatici, au fost internaţi în spitalele din judeţ.

De la debutul pandemiei de coronavirus, în judeţul Constanţa au fost confirmate 2.352 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, până în prezent fiind înregistrate 55 de decese din rândul celor pozitivaţi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News