Conducerea fabricii a decis să testeze toţi angajaţii, după ce, miercurea trecută, una dintre lucrătoare a fost depistată pozitiv cu noul coronavirus.

Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Sănătăţii, 20 de angajaţi au ieșit pozitivi la testare.

Compania a decis închiderea fabricii

„Am luat extrem de rapid toate măsurile necesare, astfel încât angajaţii depistaţi pozitiv să fie izolaţi la domiciliu, conform protocolului medical actual. Am decis să închidem momentan fabrica şi să testăm toţi angajaţii companiei”, transmite compania, conform Agerpres.

Reprezentanţii Kandia dau asigurări că toate produsele companiei sunt sigure şi precizează că fabrica dispune de linii automate de producţie şi este certificată anual de companii autorizate în domeniul siguranţei alimentare.

România a ajuns la 23.400 de cazuri de COVID-19, după ce vineri, 19 iunie, au fost confirmate 320 de noi cazuri.

”Avem o săptămână de creștere de la 150 de cazuri, în medie, la 265. Media ultimei săptămâni arată o dublare a numărului de cazuri față de media săptămânii anterioare”, a declarat Alexandru Rafila, imediat după comunicarea numărului de noi cazuri e COVID.

 
 

Urmărește-ne pe Google News