Atât cadrele medicale, cât şi pacienţii din cele două secţii vor fi testaţi, iar pacienţii care vor avea teste negative şi nu reprezintă urgenţe vor fi externaţi.

“Vorbim de un focar la Spitalul Judeţean. Sunt două secţii, într-una sunt cinci cadre şi în alta sunt trei cadre. În momentul de faţă, ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare, tot personalul medico-sanitar şi de îngrijire, alături de pacienţi, intră în testare. Cei pozitivi vor fi transferaţi în spitalele-suport. În continuare, pacienţii care se află în cele două secţii vor fi din nou testaţi, se va efectua dezinfecţie terminală, secţiile se vor închide pe perioada dezinfecţiei, iar contacţii vor fi monitorizaţi prin medicii de familie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Galaţi, Liliana Iordăchescu.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Galați, au fost confirmate cu coronavirus şapte asistente, două îngrijitoare şi un medic rezident – din UPU, Cardiologie şi Chirurgie generală 2.

“Boala a fost luată, mai mult ca sigur, prin transmitere intracomunitară. Ca măsuri imediate s-a propus testarea atât a personalului, cât şi a pacienţilor, triajul zilnic al personalului şi al pacienţilor, dezinfecţiile terminale şi reinstruirea personalului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Galaţi, Ionuţ Băneşanu.

Conducerea spitalului a decis restricţionarea internărilor, în primul rând în secţiile de Cardiologie şi Chirurgie generală 2.

Situaţia epidemiologică la Galaţi este din ce în ce mai sumbră, iar asta arată că sunt extrem de mulţi cei care nu respectă regulile impuse de autorităţi, mai scrie Viața Liberă. În ultimele 24 de ore, 35 de gălăţeni au primit rezultate pozitive la testarea pentru coronavirus. Astfel, cu 99 de cazuri confirmate în ultimele trei zile, Galaţiul a ajuns la 952 de cazuri de COVID-19.

 
 

Urmărește-ne pe Google News