UKHSA a declarat că a identificat două persoane în Anglia, ambele cu afecţiuni medicale subiacente, care au murit luna trecută în termen de 28 de zile de la infectarea cu tulpina E.coli producătoare de toxină Shiga (STEC).

Unul dintre aceste decese a fost probabil legat de infecţia cu STEC, a precizat agenţia, pe baza informaţiilor disponibile de la medici.

UKHSA a semnalat prima dată o creştere a cazurilor de infecţie cu STEC la 6 iunie, iar toate cazurile confirmate în prezent au avut datele de debut ale simptomelor înainte de 4 iunie.

Simptomele includ diaree severă şi uneori sângeroasă, crampe stomacale, vărsături şi febră.

„Deşi ratele de raportare a cazurilor sunt în scădere, ne aşteptăm să vedem mai multe cazuri legate de această epidemie, pe măsură ce alte probe ne sunt trimise de laboratoarele NHS şi se efectuează secvenţierea întregului genom”, a declarat într-un comunicat Amy Douglas, directorul UKHSA Incident.

Mai mulţi producători de sendvişuri au retras sau au rechemat diverse loturi de sendvişuri, rulouri şi alte produse din această gamă ca măsură de precauţie, după ce Food Standards Agency a ajuns la concluzia că sursa probabilă a focarului este un tip de salată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News