Testele au confirmat că jumătate dintr-un număr de 12 găini au murit din cauza virusului, iar autorităţile au luat imediat măsuri de prevenire, potrivit sursei citate.

Şi Autoritatea Sanitar Veterinară din Ungaria (NEBIH) a anunţat miercuri că a descoperit virusul gripei aviare H5N8 la o fermă de gâşte din apropiere de oraşul Letavertes, estul Ungariei, la aproximativ 35 de kilometri de Oradea.

Acesta este al doilea focar de gripă aviară H5N8 raportat de Ungaria după cel descoperit la începutul săptămânii la o mare fermă de curcani din judeţul Komarom – Esztergom, nord-vestul Ungariei.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat vineri că a fost notificată de Comisia Europeană (CE) cu privire la faptul că din fermele comerciale de păsări din Ungaria, aflate în zona de restricţie din jurul focarului de gripă aviară produs de tipul H5N8, au fost sacrificaţi curcani, iar produsele obţinute au fost livrate către mai multe state membre, printre care şi România.

Recent, gripa aviară a fost descoperită și în România, la o fermă din Maramureș. Ulterior, autoritățile au anunțat că focarul a fost izolat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News