„Pe data de 10 aprilie, seara, pe soțul unei colege l-a luat febra musculară și frisoane. A solicitat sprijinul ambulanței și a fost dus la Spitalul Județean Târgoviște. I s-a făcut testul COVID-19, iar pe 13 aprilie a ieșit pozitiv. Am solicitat DSP-ului testarea soției, care lucra în Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice și a ieșit și aceasta pozitivă”, a declarat, pentru sursa citată, primarul Marius Caravețeanu.
Angajata, fără să aibă simptome, a îmbolnăvit bătrânii și personalul.
„Din fericire, toți cei confirmați cu COVID-19 sunt asimptomatici. Au fost transportați la Spitalul Județean Târgoviște, la secția de boli infecțioase. Am testat și restul personalului, care era în izolare acasă. Așteptăm rezultatele testelor”, a afirmat șeful DSP Dâmbovița, Sorin Stoica.
Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice din Răcari a fost dezinfectat, însă autoritățile iau în calcul sporirea măsurilor de protecție.
„Ar fi ideal să putem să testăm tot personalul de câte ori intră în tură, adică o dată la două săptămâni”, a mai spus Sorin Stoica.