În urmă cu două zile, 200 de muncitori de la ferma de legume din Mathon, un sat din estul comitatutului Herefordshire, Anglia, au fost izolați, după ce 73 dintre ei au fost depistați pozitivi la testarea pentru COVID-19. Inițial autoritățile străine nu au anunțat din ce țări provin cei infectați.

Ministerul Afacerilor Externe s-a autosesizat
în acest caz și a aflat că printre muncitorii pozitivi se află și mai mulți
români.

„Potrivit informaţiilor preliminare obţinute
în cursul serii de ieri, 13 iulie, din partea reprezentanţilor agenţiei de
plasare a forţei de muncă, la ferma în cauză îşi desfăşoară activitatea
aproximativ 100 de cetăţeni români, iar 28 dintre aceştia au fost testaţi
pozitiv pentru infecţia cu COVID-19. Cetăţenii români sunt asimptomatici, starea
de sănătate este bună, beneficiind de monitorizare zilnică de către Serviciul
de Sănătate Publică”, se arată în comunicatul Ministerului de Externe, remis
ziarului Libertatea.

„Totodată, la ferma în cauză sunt prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale britanice, inclusiv traducători. De asemenea, MAE precizează că, la acest moment, niciun lucrător nu mai desfăşoară activităţi în cadrul fermei”, se mai arată în comunicat.

Plecarea muncitorilor români sezonieri în Marea Britanie în primăvară, în ciuda temerilor privind coronavirusul, a declanșat o amplă dezbatere, atât în România, cât și în Regatul Unit.

În aprilie, mai multe zboruri charter au transportat români la fermele de legume și fructe din Marea Britanie.

Fermierii au încercat să recruteze și localnici, dar succesul acestui demers a fost limitat. În plus, producătorii agricoli britanici au spus că muncitorii sezonieri români sunt necesari în Regatul Unit deoarece aduc experiența necesară pe care culegătorii locali, abia recrutați, nu o au, potrivit ITV.com.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News