Aceasta a precizat că în judeţul Galaţi au fost descoperite, de la începutul anului, şase focare de pestă porcină africană şi au fost sacrificaţi, în total, 74 de porci.
Potrivit acesteia, genomul viral pentru pesta porcină africană a fost detectat în probele de sânge şi în organele analizate de către Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău.
În consecinţă, s-a decis uciderea suinelor din aceste două exploataţii, respectiv 12 în Schela şi două în Slobozia Corni şi plasarea gospodăriilor sub supraveghere oficială.
Focare de pestă porcină în Olt
Numărul localităţilor din Olt cu focare de pestă porcină africană (PPA) a ajuns la cinci, după ce miercuri a fost confirmată prezenţa bolii în gospodării din comunele Dăneasa, Sprâncenata şi Gostavăţu, iar săptămâna trecută, în localităţile Cilieni şi Ianca, a anunţat Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA).
Totodată, în localitatea Stoeneşti a fost semnalată o suspiciune de PPA şi au fost trimise probe la IDSA – Laboratorul Naţional de Referinţă.
„În data de 23.07.2019 au fost prelevate probe de sânge de la porci domestici din două exploataţii nonprofesionale aflate în localitatea Stoeneşti, animale care prezentau semne clinice de boală. Probele au fost trimise la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală-Laboratorul Naţional de Referinţă”, se menţionează într-un comunicat al DSVSA Olt.
Autorităţile sanitar-veterinare au luat măsuri de prevenire a răspândirii PPA în localităţile în care au apărut cazuri de boală,. În localitatea Cilieni, unde au fost înregistrate cele mai multe focare, s-a aplicat măsura uciderii preventive a tuturor suinelor.
Pentru limitarea răspândirii bolii, se interzice organizarea de târguri de păsări şi animale; toţi porcii din aceste localităţi vor fi ţinuţi închişi în curţi, fără acces la păşunat sau bălţi, pentru a împiedica contactul porcilor sălbatici cu cei domestici; cazurile de îmbolnăvire sau moarte vor fi anunţate imediat medicului veterinar, iar în situaţia în care se descoperă cadavre de porci în locuri publice, cetăţenii trebuie să anunţe medicul veterinar fără întârziere, potrivit Agerpres.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro