Prefectul Brăilei, Cătălin Boboc, a lansat săptămâna aceasta un apel către salariaţii celui mai mare angajator din judeţ, o fabrică de componente auto cu 3.400 de angajaţi, să respecte măsurile de protecţie în timpul serviciului, dar şi pe mijloacele de transport în comun când vin sau pleacă de la muncă, altfel va fi obligat să dispună închiderea societăţii.
“La Yazaki, avem astăzi 63 de cazuri. Au fost plasaţi în carantină toţi contacţii direcţi ai cazurilor confirmate conform anchetelor epidemiologice efectuate”, a declarat prefectul.
Acesta spune că există chiar pericolul ca investitorul să plece din cauza crizei provocate de pandemie.
Prefectul a precizat că a făcut recomandări către conducerea societăţii să fie sancţionaţi toţi acei angajaţi care nu respectă măsurile de prevenire a răspândirii noului tip de coronavirus, altfel riscă să fie închisă toată activitatea.
“Vorbim despre foarte mulţi contacţi, pentru că este o fabrică foarte mare, lucrează foarte mulţi acolo. Ei vin de peste tot din judeţ, călătoresc cu acele mijloace de transport. De o săptămână, păstrăm legătura încontinuu cu cei din conducerea Yazaki. Şi-au luat toate măsurile, ne-au asigurat că au dat măşti, viziere chiar fiecărui angajat. Vorbim despre o aglomerare de oameni care lucrează în două schimburi, motiv pentru care există un risc foarte mare. Am văzut în interiorul fabricii muncitori care mai aveau şi masca sub nas, mai aveau şi viziera ridicată. Acum, sincer, degeaba le ai, dacă nu le porţi. Noi am făcut un apel la cei din conducerea acestui angajator şi le-am spus că, până la urmă, trebuie să aplice şi sancţiuni în interiorul fabricii. Dacă nu vrei să sancţionezi doi-trei oameni care nu respectă aceste măsuri, rişti să-ţi închizi toată activitatea”, a completat Boboc.
De la începutul pandemiei de coronavirus, la Brăila au fost înregistrate în total 544 de cazuri, dintre care 195 sunt internate în prezent şi 17 sunt declarate decedate, respectiv 11 confirmate în Brăila, iar patru transferate din Galaţi, unul din Tulcea şi unul din Ialomiţa. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 52 de cazuri noi, jumătate dintre acestea fiind din focarul de la Yazaki.
La nivel național, pentru a treia zi consecutiv, numărul cazurilor noi de coronavirus a depășit 1.000. Vineri, autoritățile au anunțat 1.119 cazuri de coronavirus confirmate în ultimele 24 de ore, în creștere cu 7 față de joi și totodată noul record absolut din cele cinci luni de epidemie în România.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro