După apariția focarului de coronavirus apărut în rândul angajaților Ambulanței Olt, autoritățile județului au decis, joi, ca toți angajații instituției să fie testați. Totodată, continuă testarea membrilor familiilor celor confirmați cu coronavirus. Pe de altă parte, prefectul de Olt a cerut conducerii Serviciului de Ambulanță Județean să pună la punct un plan de măsuri pentru prevenirea unui nou val de infectări.
Astfel, numărul cadrelor medicale, medici și asistenți, de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt, infectate cu COVID-19 ajunge la 15, iar numărul total al persoanelor confirmate pozitiv de la începutul epidemiei de coronavirus – la 67, scrie ziarul local Olt-Alert.
Primul caz de infecție la Ambulanță a fost cel al unei asistente, de 45 de ani, care făcea naveta de la Mioveni, județul Argeș, la Slatina cu mijloace de transport în comun. Aceasta s-a simțit rău în weekend, iar luni a fost confirmată pozitiv cu infecția COVID-19, fiind internată la spitalul din Mioveni. Imediat colegii ei de tură, 20 de medici, asistenți și ambulanțieri, au fost trimiși acasă în izolare.
În cadrul anchetei epidemiologice au fost făcute nu mai puțin de 50 de teste, ieri fiind primite rezultatele a 30 de teste, dintre care 12 au confirmat prezența coronavirusului la contacții direcți ai primului caz. Persoanele vizate au fost internate la Spitalul Slatina și se așteaptă celelalte rezultate.
Mai multe detalii despre focarul de infecție de la Ambulanța din Olt puteți citi aici.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro