Polițiștii au fost alertați, în jurul orei locale 02:30 (ora 4:30, ora României) în zona Moss Side, unde au fost găsite mai multe persoane rănite, relatează Press Association, citat de Agerpres.ro.

Rănile victimelor sunt de la „minore la majore”, însă majoritatea nu par să le pună viaţa în pericol. Autoritățile nu au precizat natura rănilor.

„Poliţiştii încearcă să stabilească exact unde a avut loc incidentul şi cine este responsabil pentru un atac atât de periculos, a declarat inspectorul Debbie Dooley, conform sursei citate.

Autoritățile au precizat că Poliția va patrula suplimentar duminică dimineață și în zilele următoare.

Pe rețelele de socializare au fost publicate filmări realizate după producerea incidentului. În imagini apar oameni panicați care sunt ajutați de polițiști.

În zona în care se afau oameni care participaseră la un carnaval încheiat cu câteva ore mai devreme.

https://twitter.com/UKRap/status/1028455046915256322?ref_src=twsrc%5Etfw


Citește și VIDEO/ Ultima noapte de întuneric și prima dată când s-a aprins becul într-un cătun pierdut din Apuseni. Au așteptat o sută de ani să primească lumină


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News