UPDATE ora 14.00 Soldații au început să tragă 41 de salve de tun, câte una la fiecare minut.

Membrii Honorable Artillery Company trag focurile din trei tunuri dispuse cu fața spre râul Tamisa.

Sute de oameni se află aliniați pe Tower Bridge din Londra și privesc salvele de tun trase în onoarea prințului Philip, decedat ieri, la 99 de ani. Foto: Profimedia

Armata britanică trage salvele cu tunuri de câmp din Primul Război Mondial, folosite atât la încoronarea reginei Elisabeta a II-a, cât și la căsătoria cu prințul Philip, a relatat BBC.


41 de salve de tun, cu o cadență de una pe minut, se vor auzi începând de la ora locală 12.00 în mai multe orașe din Marea Britanie, precum Londra, Edinburgh, Cardiff și Belfast, în memoria prințului Philip, prințul consort, care a murit ieri la vârsta de 99 de ani.

Asta după ce, ieri, clopotele de la Westminster Abbey au răsunat la interval de un minut, de 99 de ori.

Catedrala Westminster Abbey (stânga) și o parte din Palatul Westminster, ieri, 9 aprilie, după anunțul morții ducelui de Edinburgh. Foto: Profimedia

Detaliile finale despre înmormântarea prințului Philip sunt așteptate să fie publice în acest weekend. Se știe deocamdată că înmormântarea va avea loc la St. Georges Chapel de la Windsor, iar pregătirile tradiționale pentru situații de acest gen au fost adaptate la situația pandemică actuală.

Un lucru este cert: Ducele de Edinburgh nu va avea parte de o înmormântare de stat, potrivit dorinței sale.

Castelul Windsor, locul unde a decedat prințul Philip, astăzi, 10 aprilie. Foto: Profimedia

Din cauza pandemiei de COVID-19, oamenii au fost sfătuiți să urmărească ceremonialul de acasă, fie online, fie la televizor.

Soțul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, prințul Philip, a murit vineri, 9 aprilie, la vârsta de 99 de ani, la trei săptămâni după ce a fost externat din spital şi după ce a suferit o intervenţie chirurgicală cardiacă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News