“În vremuri dificile, jurnaliștii joacă un rol esențial în comunități, informarea și siguranța oamenilor depind de ei. Sunt cei care diseminează cele mai importante știri, scot la lumină povești care ne dau speranță și ne fac să fim uniți în vremuri grele, sunt ajutoare importante în găsirea unor soluții în situații complicate”, scrie National Geographic.
Fondul de urgență al organizației științifice non-profit din SUA a fost înființat pentru jurnaliștii din toată lumea care acoperă subiectul “coronavirus” și e destinat în special celor care lucrează la publicații locale, de vreme ce acestea sunt, în general, subfinanțate și, mai ales în contextul crizei generate de Covid-19, au dificultăți finanicare mult mai mari decât publicațiile centrale.
National Geographic Society finanțează cu sume între 1.000 și 8.000 de dolari jurnaliștii care caută să informeze comunitățile cele mai defavorizate, din punctul de vedere al accesului la știri, în privința:
- pandemiei de coronavirus în general;
- a măsurilor necesare pentru încetinirea răspândirii Covid-19;
- a situației privind numărul de îmbolnăviri, de decese și a capacității sistemului medical de a face față afluxului de noi cazuri;
- a impactului social, economic și emoțional al pandemiei;
- a nedreptăților descoperite pe fondul acestei crize.
Pot aplica pentru această finanțare reporteri, fotoreporteri și fotografi, cameramani, jurnaliști de radio, scenariști și scriitori, dar și analiști de date care lucrează, acum, aplicat pe coronavirus. Vârsta minimă a candidaților: 18 ani.
Prioritate o au cei care asigură informarea în:
- localități cu populație îmbătrânită sau, din contră, unde există foarte mulți copii;
- localități foarte sărace;
- comunități grav afectate de noul coronavirus;
- comunități cu un mare număr de emigranți/refugiați;
- minorități etnice.
Candicații sunt sfătuiți să folosească surse oficiale, agreate pentru informațiile punctuale legate de evoluția Covid-19 în lume, menționate pe pagina National Geographic unde se completează, în engleză, și cererea pentru finanțare.
La publicare, materialele jurnalistice trebuie
însoțite de menționarea că au fost realizate cu ajutorul National Geographic
Societyʼs Emergency Fund for Journalists.
Unele dintre aceste articole ar putea fi preluate și publicate de National Geographic Society sau de partenerii săi.
Foto: Profimedia