Reprezentantul firmei de publicitate a precizat că a avut acorduri de la părinţi pentru ca cei mici să apară în filmuleţul respectiv. Pe de altă parte, Robert Tiderle a spus că, la începutul săptămânii viitoare, va veni în faţa poliţiştilor cu toate documentele justificative pentru rezolvarea situaţiei.

Dar cum a început totul?

15 parlamentari de la PNL, PSD, ALDE, dar şi unul de la minorităţile naţionale au trimis o petiţie Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), în care cereau să se verifice dacă puştii care apar în clipul respectiv au fost, în vreun fel, „exploataţi emoţional sau economic” şi dacă părinţii şi-au dat acordul scris.

Ulterior, sesizarea respectivă a ajuns la Poliţia Română care, conform procedurilor, trebuie să răspundă la orice petiţie în 30 de zile. Aşa se face că Robert Tiderle, fondatorul agenţiei Papaya Advertising, a fost chemat de poliţişti să dea cu subsemnatul. „Nu este vorba despre o cercetare sau despre un dosar penal, ci despre o petiţie”, au declarat, pentru Libertatea, reprezentanţii Poliţiei Române.

Spotul a fost lansat înainte de referendumul pentru familie

Spotul, intitulat „Copiii referendumului”, a fost lansat înainte de referendumul pentru familia tradiţională, iar mesajul companiei de publicitate era: „Pentru ca răul să nu se întâmple, e suficient ca oamenii buni să stea acasă”.


CITEȘTE ȘI:

VIDEO / Distracțiile excentrice ale milionarilor: Iulian Stanciu, șeful eMag, s-a „duelat” în avioane cu lasere deasupra Las Vegasului

Urmărește-ne pe Google News