Epidemia de coronavirus a băgat în carantină 52 de români, iar alţi 8167 sunt monitorizaţi la domiciliu. România înregistrează trei cazuri de coronavirus, însă un pacient deja este vindecat.
În acest context platforma online de comenzi de mâncare, foodpanda.ro, anunță că a dispus o serie de măsuri de siguranță împotriva noului coronavirus.
- foodpanda își încurajează utilizatorii să aleagă plata cu cardul în locul numerarului.
- foodpanda solicită livratorilor să se spele pe mâini în mod regulat. Le va oferi tuturor geluri de dezinfectare pentru a putea să se igienizeze cât mai des pe mâini.
- foodpanda oferă o procedură clară de igienizare zilnică pentru gențile livratorilor.
- Compania va bloca zonele de carantină precum spitalele de boli infecțioase sau, dacă va fi cazul, alte zone clar delimitate de către autorități ce se află în aria de livrare, pentru ca livratorii să nu fie expuși la niciun fel de risc de îmbolnăvire.
- foodpanda va păstra în permanență active canalele de comunicare cu livratorii pentru a afla dacă există cazuri de persoane suspecte sau contaminate cu coronavirus.
- În cazul restaurantelor partenere, compania va pune la dispoziția acestora un set special de reguli de bune practici cu privire la modul în care ar trebui să își păstreze igiena în pregătirea comenzilor.
- Totodată, le recomandă acestora să predea comanda doar dacă livratorul are asupra sa geanta specială pentru transport și să sigileze comenzile. foodpanda va notifica partenerii să anunțe de urgență reprezentanții companiei dacă observă cazuri de persoane suspecte sau confirmate cu coronavirus.
„Comunicăm activ în permanență cu livratorii și partenerii cu privire la normele de igienă pe care trebuie să le respecte, atât în livrarea, cât și în ambalarea preparatelor, dar și în cazul în care află de existența unor cazuri de persoane suspecte de îmbolnăvire. Urmărim îndeaproape evoluția acestei situații la nivel național și suntem deschiși să colaborăm cu autoritățile reglementate”
Andreea Petrișor, Managing Director foodpanda România