După ce au băgat câteva sute de milioane de euro în fabrica din ţara noastră, investitorii de la uzina Ford din Craiova vor să rupă rapid gura târgului. Chiar săptămâna aceasta, ei au dat startul oficial al vânzărilor ingeniosului model B-MAX în România. “Uzina a ajuns la nivelul de producţie de aproximativ 500 de maşini pe zi încă de la mijlocul lunii septembrie, iar în octombrie chiar s-a depăşit acest prag”, se laudă oficialii Ford România. Cu cele 10.000 de unităţi produse luna trecută, este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când fabrica de la Craiova atinge acest nivel. Un calcul simplu arată că, la un preţ mediu de 15.000 de euro, valoarea automobilelor realizate de mâinile angajaţilor români se ridică la circa 150 de milioane de euro într- o singură lună. Şi culmea, 90 la sută din maşini pleacă la export!
La testele de siguranţă în caz de coliziune, B-MAX a primit cel mai mare punctaj posibil: cinci stele. Automobilul prezintă cel mai bun acces în habitaclu din clasa sa, datorită unui design unic, ce integrează pilonul central în portiere – cele din faţă fiind tradiţionale, cu balamale, iar cele din spate, glisante. B-MAX va fi disponibil în România în ambele versiuni, de 100 şi 120 CP, ale motorului EcoBoost de un litru, câştigătorul titlului Motorul Internaţional al Anului 2012.

Dacia e campioană la SUV-uri şi la preţuri mici

Mişcări importante vin şi din direcţia fabricii de la Mioveni. La opt ani de la lansarea Loganului, în septembrie, la Salonul Auto de la Paris, a fost “dezvelit” oficial urmaşul celei mai populare maşini din România, Logan II. Tot acolo au fost prezentate succesorul simpaticului Sandero şi varianta sa mai zburdalnică, Stepway. Noile modele vor fi produse în fabrica românească şi în cea din Casablanca pentru piaţa europeană, iar pentru Maroc şi Tunisia, în fabrica din Tanger. Dacia mai înregistrează un succes notabil cu modelul Duster, de data aceasta, în Anglia. Potrivit publicaţiei britanice AutoExpress, în această ţară, Dacia a primit peste 1.000 de precomenzi pentru Duster, cu trei luni înainte de lansare. Extrem de iubit e acest automobil şi în Scoţia, unde un juriu format din jurnalişti de specialitate a desemnat Duster maşina anului 2012, după ce a fost votat cel mai bun SUV şi cea mai accesibilă maşină din clasa ei. Trebuie menţionat că anul trecut, Dacia a avut, doar din exporturi, un profit net de 65 milioane de euro, conform publicaţiei economice Ziarul Financiar.
Presa britanică: Sandero costă cât dungile de vopsea de pe Ferrari


Jurnaliştii de la Daily Mail au publicat recent un material despre Sandero, spunând că autovehiculul e “la fel de ieftin ca dungile de vopsea de pe Ferrari”. Deşi nota poate părea ironică, materialul e chiar laudativ la adresa noului Sandero, care costă 5.995 de lire (7.405 euro) şi despre care englezii afirmă că e foarte spaţios şi dispune de multe sisteme de siguranţă.

Urmărește-ne pe Google News