În suburbiile din Fort Lauderdale există o nouă „specie invazivă” cu care trebuie să se lupte un stat deja familiarizat cu obiceiurile distructive ale speciilor alogene. Printre acestea se numără pitonii birmanzi și iguanele care își pot construi cu voracitate drumul spre dominația faunei sălbatice locale, precum și peștii leu și melcii africani giganți.

Iepurii din Jenada Isles, o comunitate cu 81 de locuințe din suburbia Wilton Manors, sunt, de asemenea, foarte „pofticioși”, se pare, atunci când vine vorba de mestecatul cablurilor exterioare și al altor ținte similare nedorite, precum și de mâncarea cu care îi hrănesc localnicii ce încearcă să facă față invaziei la scară mică.

Cei aproximativ 60 până la 100 de iepuri sunt urmașii unui grup pe care o crescătoare din zonă l-a lăsat liber, în mod ilegal, când s-a mutat în urmă cu doi ani. Aceste animale sunt iepuri cu cap de leu, numiți astfel după coama blănoasă din jurul capului.

Alicia Griggs, o rezidentă din Jenada Isles, este vârful de lance al eforturilor de strângere a miilor de dolari pe care ar fi necesari pentru plata unui grup care să sterilizeze, vaccineze, adăpostească și să dea iepurii spre adopție.

JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică”
Recomandări
JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică”

Altfel, aceștia vor trebui să facă față în continuare mașinilor, pisicilor, șoimilor, temperaturilor ridicate din Florida și, eventual, exterminatorilor angajați de guvern.

Oricum ar fi, iepurii fugari nu sunt o problemă ușor de rezolvat. „Oamenii nu realizează că sunt animale de companie exotice și că sunt complicați. Au un sistem digestiv complicat și trebuie să primească o dietă specială”, spune Griggs, un agent imobiliar. „Nu poți să le arunci orice resturi de la masă”, adaugă acesta.

Comitetul local a aprobat în aprilie exterminarea vizitatorilor blănoși, după ce a primit un deviz de 8.000 de dolari de la o companie de capturare, dar acest lucru nu s-a întâmplat încă.

Votul a venit după ce unii locuitori s-au plâns că iepurii sapă gropi, mestecă cabluri exterioare și lasă excremente pe trotuare și alei.

Oficialii orașului se tem, de asemenea, că rozătoarele s-ar putea răspândi în comunitățile și orașele învecinate și ar putea deveni un pericol pentru trafic, dacă s-ar aventura pe străzile principale.

Foto: Profimedia Images

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

Silvia06   •   19.07.2023, 08:57

Ce frumosi sunt 🐇

laurlaur2180   •   19.07.2023, 08:07

S-au inmultit ca iepurii.

Any0205   •   19.07.2023, 06:54

Ce frumoși sunt!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Viva.ro
Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Libertateapentrufemei.ro
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
Adevarul.ro
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Elle.ro
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Observatornews.ro
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens
HOROSCOP
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI