În afară de Rusia, nicio țară nu a arătat mai rău în actuala criză ucraineană decât Germania. Pe hârtie și în declarații, Berlinul este total solidar cu Ucraina. În practică însă, liderii țării își petrec timpul dezbătând lucrurile pe care nu sunt dispuși să le facă în semn de răspuns la agresiunea rusă, explică Marcel Dirsus, expert la Institutul pentru Politică de Securitate la Universitatea Kiel din Germania.
Ministrul apărării Christine Lambrecht, spre exemplu, a sugerat că nu ar trebui să existe o legătură între Nord Stream 2 – conducta care ar urma să aducă gaz din Rusia spre vestul Europei – și „disputa cu Moscova pe tema Ucrainei”.
Secretarul general al principalului partid de guvernare, cel social-democrat (SPD), a spus și el că proiectul gazoductului este unul vechi și că acum a venit momentul pentru „o pace politică și juridică” cu privire la el.
Noul lider al opoziției creștin-democrate a spus că Rusia nu ar trebui exclusă din sistemul internațional de plăți SWIFT.
Iar Verzii aflați la guvernare au respins ideea livrării de arme către Kiev, spunând că poziția restrictivă a Germaniei în această privință este bine-cunoscută și are rădăcini istorice. De altfel, Berlinul a blocat inclusiv exportul de arme germane venind din partea unor țări terțe, precum Estonia.
Aflat luni la Washington, după o discuție cu președintele SUA Joe Biden, cancelarul Olaf Scholz a asigurat că Germania va fi alături de aliați în relația cu Rusia, dar a refuzat să spună explicit că Berlinul va sista proiectul gazoductului. A spus-o însă Biden.
Dar de ce se comportă Germania așa? În ultimele săptămâni, numeroși comentatori au oferit diverse explicații. Cele mai multe au fost însă neconvingătoare, spune Dirsus. Unii, spre exemplu, au susținut că Germania nu mai este un aliat de încredere, în vreme ce alții au sugerat că Berlinul cooperează activ cu Moscova pentru a submina Kievul.
Niciuna dintre aceste teorii nu este adevărată, spune expertul. În schimb, explică el, germanii văd lumea diferit, iar liderii lor răspund în primul rând constrângerilor funcției lor.
Lumea germanilor, explică Dirsus, este una în care țara lor a depășit faza politicii în forță și a militarismului. Este o realitate paralelă, în care comerțul bate forța, iar orice conflict dintre state poate fi rezolvat prin mai mult dialog și prin multilateralism.
Aliații Germaniei pot fi exasperați de această abordare, dar trebuie măcar să o înțeleagă, spune Dirsus. Și poate să se simtă un pic mai bine la gândul că ea pare că începe, încet, să se schimbe, spune expertul.
De ce consideră unii germani forța militară „malefică”
Nu toți germanii gândesc la fel, dar unele idei sunt împărtășite de o mare parte a societății, iar acest lucru are o mare influență asupra politicii externe. Cea mai importantă idee este felul în care germanii văd rolul forței militare în politica internațională.
Văzută din punctul de vedere al bavarezilor și al celor din Saxonia Inferioară, forța militară nu este doar malefică, dar și inutilă. A cauzat cele mai mari tragedii ale secolului XX și suficiente probleme în timpul Războiului Rece. De atunci, a generat iarăși haos în Irak, Siria, Afganistan și Libia.
Într-un eseu pe această temă, Ulrike Franke, analistă la Consiliul European pentru Relații Externe, a explicat de ce milenialii germani, care acum ajung într-o poziție de putere în țară, au ajuns să gândească așa.
Dacă te-ai născut în Germania (de Vest) la mijlocul anilor 80, sau după, ai crescut „într-o lume de pace și stabilitate excepțională”, a spus ea. Asta nu înseamnă că nimic nu s-a întâmplat atunci, dar totuși, Germania a fost atât de sigură, iar germanii au fost atât de protejați, încât ei nu s-au mai gândit la război, iar educația lor le-a consolidat ideea inutilității forței.
Așa cum a observat Franke, acest lucru a avut un impact important asupra felului în care tinerii germani văd acum lumea.
Pe termen scurt, contextul geopolitic al Germaniei pare să susțină această abordare a securității. Ideea sună cam așa: ucrainenii și georgienii trăiesc sub riscul de a fi invadați, dar Germania nu ar risca vreun atac nici măcar dacă NATO nu ar exista.
Această senzație fermă de siguranță influențează felul în care mulți germani se gândesc la propria lor armată, spune Dirsus. Dacă discuți despre Bundeswehr în Germania, mulți oameni se vor întreba: „Cine anume ne-ar putea invada?”.
Întrebarea nu este neapărat corectă, dar nici complet irațională. Nimeni nu va invada Germania, cel puțin nu înainte de a ataca alte țări.
Pentru germanii care au trăit în timpul Războiului Rece există și alți factori luați în calcul. Unii înțeleg utilitatea forței militare în politica internațională, unii nu o înțeleg.
Diferența față de alte societăți stă în altă parte. Când îi întrebi pe americani de ce a fost nevoie ca să câștige Războiul Rece, mulți ar putea menționa armele nucleare, resursele financiare superioare sau sutele de mii de militari de care dispunea Occidentul.
Mulți germani mai vârstnici își amintesc însă altfel lucrurile. Zidul Berlinului a fost doborât în cele din urmă nu de rachete sau tancuri, ci de discuții, de deschidere, de angajament.
În timpul Războiului Rece, RFG și-a protejat evident securitatea, dar sub cancelarul Willy Brandt a dezvoltat totodată o strategie cunoscută drept Ostpolitik (politica răsăriteană), prin care a încercat să obțină o schimbare cu ajutorul apropierii de RDG și de estul Europei.
La zeci de ani după moartea lui Brandt, aproape fiecare politician german care vorbește despre relațiile cu Moscova, vorbește și despre Ostpolitik.
Corectă sau nu, ideea că dialogul este mai eficient decât politica de descurajare a adversarului este puternic implantată în cultura politică germană. Din moment ce forța militară este aproape mereu contraproductivă, ideea livrării de arme într-o zonă de conflict nu poate avea avantaje.
Atunci când germanii obișnuiți se gândesc la exportul de arme către Ucraina, ei nu văd o oportunitate de a ajuta Kievul, ci o cale către exacerbarea conflictului. Drept rezultat, majoritatea germanilor sunt convinși că poziția lor este superioară din punct de vedere moral față de cea a SUA sau Marii Britanii.
Această poziție este cu atât mai importantă cu cât criza implică Rusia. În mintea multor germani, spune Dirsus, este obligatoriu să nu adopte o poziție prea dură față de Moscova, deoarece naziștii au ucis milioane de ruși în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Din nefericire pentru ucraineni, această abordare nu se extinde și asupra lor, deși germanii au făcut lucruri îngrozitoare și pe teritoriul lor în timpul războiului.
Apoi, există și considerente istorice mai recente. Fără acceptul Moscovei, reunificarea pașnică a Germaniei nu ar fi avut loc, așa că germanii simt că au o datorie față de Moscova.
Toate aceste argumente influențează în cele din urmă decisiv opinia cetățenilor. În estul Germaniei, spre exemplu, 43% dintre oameni spun că SUA sunt în primul rând responsabile pentru escaladarea tensiunilor, în vreme ce doar 32% cred că Rusia este de vină.
Interesele economice
În mod convenabil, superioritatea morală a germanilor și abordarea de securitate se potrivesc foarte bine cu interesele lor economice pe termen scurt, spune Dirsus, care observă că, de la sfârșitul Războiului Rece, Germania s-a găsit în situația de a face comerț cu oricine, fără să fie constrânsă de factori politici sau de securitate.
Ținând cont de siguranța pe care o trăiește, Germania își poate permite luxul de a prioritiza comerțul. Și pentru că germanii nu au nevoie să folosească comerțul pentru a-și asigura securitatea, ei își permit să îl trateze ca pe ceva ce este separat de politică.
Prin urmare, Nord Stream 2 – criticat de SUA și de estici pentru că ocolește și vulnerabilizează Ucraina, în timp ce crește dependența vestului de gazul rusesc – nu este pentru Berlin un proiect geopolitic care oferă un avantaj adversarului, ci doar business.
Opinia publică arată clar abordarea germanilor de rând. Dacă te simți în siguranță și crezi că forța militară nu e doar rea, ci și inutilă, atunci ai susține o politică externă mai dură? Probabil nu.
Un sondaj recent i-a întrebat pe germani dacă sunt de acord că Nord Stream 2 trebuie anulat, așa cum au cerut americanii și alți aliați occidentali, în cazul în care Rusia ar face o mutare militară.
Doar 28% dintre germani au fost de acord. Și în vreme ce 47% au spus că sunt deschiși la înăsprirea sancțiunilor aplicate Rusiei, opțiunea care a întrunit cea mai mare aprobare a fost consolidarea rolului de mediator pentru statele europene. Acest sentiment este vizibil peste tot, nu doar în sondaje.
Când vine vorba despre potențialele livrări de arme ale Germaniei către Ucraina, concluzia este clară: 73% dintre germani se opun.
Din moment ce politicienii din toate partidele majore ale țării sunt conștienți de ceea ce spun alegătorii lor, atunci este evident de ce sunt puțin dornici de a schimba abordarea, chiar dacă și ei înțeleg cât de importantă este miza.
Dincolo de opinia publică, politica de partid acționează și ea ca o constrângere. Dacă ești ales lider al Verzilor, al SPD sau al Democraților Liberi – liberali, trebuie să iei în calcul nu doar poziția cetățenilor, dar și pe cea a membrilor de partid, care sunt chiar mai pasionali decât alegătorii.
Și de ce anume se tem cel mai mult membrii partidelor? De „militarismul” imaginar al Germaniei și de orice poziție care ar putea antagoniza Kremlinul, spune Dirsus.
Nu contează ce partid conduci, explică expertul. Dacă te iei de Rusia vei atrage priviri nemulțumite. Și asta nu pentru că toți membrii de partid sunt îngrijorați că vor supăra Rusia, ci pentru că cei care sunt totuși așa, tind să fie foarte dedicați cauzei.
Nu în ultimul rând, contează și faptul că oameni precum fostul cancelar german Gerhard Schroeder lucrează acum pentru statul rus. Aceste rețele au un impact indirect asupra politicii externe a Germaniei, dar impactul lor tinde să fie supraestimat în raport cu ceilalți factori, mai spune analistul.
O posibilă schimbare de abordare
Lucrurile pot în orice caz să evolueze. Verzii, spre exemplu, în ciuda scepticismului lor cu privire la folosirea forței militare, sunt mai dispuși acum să susțină măsuri de presiune economică și politică pentru țări precum Rusia, deoarece consideră că Berlinul ar trebui să fie mai axat pe promovarea valorilor în politica externă.
La fel, Democrații Liberi, aflați și ei la guvernare, s-au arătat dispuși să treacă dincolo de interesele economice pe termen scurt, atunci când vine vorba despre drepturile omului.
Această concentrare pe valori nu va conduce prea curând la o schimbare majoră de atitudine în politica externă, dar influențează deocamdată, încet, discursul public, crede Dirsus.
Acum un deceniu, simpla sugestie privind livrarea de arme Ucrainei ar fi provocat o reacție negativă generală. Acum, ideea este măcar discutată și ziarele îi dedică spații substanțiale. În plus, există și un precedent, în sensul că Berlinul a trimis arme în Irak, pentru a susține lupta împotriva ISIS.
Concluziile analistului par să fie susținute de atitudinea publicului german. Un sondaj realizat de Institutul Forsa pentru posturile RTL și ntv a arătat că alegătorii încep să fie nemulțumiți de felul în care acționează guvernul de la Berlin, iar unul dintre punctele de nemulțumire este reacţia guvernului la criza legată de Ucraina.
Astfel, 23% dintre germanii s-au declarat satisfăcuţi de răspunsul Germaniei la criza ucraineană, în timp ce 67% sunt nemulţumiţi de reacţia Berlinului, a arătat sondajul publicat marți, și citat de Agerpres.
Social-democrații au arătat și ei că sunt dispuși să își înăsprească poziția față de Rusia, dacă există suficientă presiune din partea aliaților și, evident, dacă există o agresiune din partea Rusiei.
Dacă Vladimir Putin decide în cele din urmă să invadeze Ucraina, germanii nu își vor schimba poziția privind utilitatea forței în relațiile internaționale, dar aproape sigur își vor schimba părerea față de Rusia, crede Dirsus.