Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene, Iurii Ihnat, a reluat afirmația generalului Valeri Zalujnîi, potrivit căreia două rachete rusești lansate spre Ucraina au traversat vineri, 10 februarie, spațiul aerian al României, stat membru NATO, scrie The Kyiv Independent.

„Sistemul radar ucrainean a înregistrat două rachete de croazieră rusești Kalibr care au intrat în spațiul aerian al României și al Republicii Moldova în timpul celui de-al 14-lea atac masiv cu rachete al Rusiei asupra Ucrainei”, a declarat Ihnat, în cadrul unei conferințe de presă.

El a spus că Ucraina așteaptă date de la sistemele de supraveghere și de la radarele partenerilor internaționali pentrua confirma.

Iurii Ihnat a devenit astfel al treilea oficial ucrainean care vorbește despre faptul că rachetele rusești au intrat în spațiul aerian al României, precum și în cel al Republicii Moldova.

Generalul Zalujnîi, comandantul-şef al armatei ucrainene, a fost primul care a făcut acest anunț, vineri dimineață. La scurt timp, partea română a negat. Ministerul român al Apării a anunțat, într-un comunicat, că o rachetă a a intrat într-adevăr în spațiul aerian al Republicii Moldova, însă a trecut la 35 de kilometri de granița română în zborul ei spre Ucraina.

La prânz, într-o declarație video, președintele Volodimir Zelenski a vorbit și el despre cum „mai multe rachete ruseşti au trecut prin spaţiul aerian al Republicii Moldova şi al României”.

„Aceasta este o altă dovadă că protejarea Ucrainei înseamnă protejarea întregii Europe și a lumii”, a declarat Volodimir Zelenski, afirmând că atacul rus „reprezintă o provocare pentru alianţa militară nord-atlantică şi securitatea colectivă a acesteia”.

Tot vineri, Departamentul de Stat al SUA a transmis că „nu are niciun indiciu” cu privire la o ameninţare militară directă din partea Rusiei la adresa României sau Republicii Moldova, potrivit unei declarații făcute de purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, Vedant Patel.

Rusia a lansat 71 de rachete asupra Ucrainei vineri, 10 februarie, în cel mai recent atac de amploare. 61 dintre acestea au fost doborâte de apărarea antiaeriană, potrivit Forțelor Aeriene ucrainene.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News