„Efectele combinate ale unor reglementări cuprinse în dispoziţiile adoptate în Parlament cu privire la ‘legile justiţiei, deşi nedeclarate neconstituţionale (fie pentru că nu au fost atacate, fie deoarece obiecţiile de neconstituţionalitate nu au fost cuprinzătoare, iar argumentele au lipsit în mod esenţial) pot fi dezastruoase pentru magistratura din România. Corpul magistraţilor va fi redus în proporţie de cel puţin 25% (pe termen foarte scurt), va fi deprofesionalizat, prin renunţarea la examenele de promovare meritocratice, va fi surmenat, prin creşterea volumului de activitate, şi va fi putea fi controlat prin şeful Inspecţiei Judiciare şi prin Secţia specială pentru cercetarea infracţiunilor din justiţie din cadrul PÎCCJ”, se precizează într-un document publicat de FJR şi intitulat „Modificările aduse ‘Legilor Justiţiei – Potenţial colaps al magistraturii din România”.

Legi modificate fără studii de impact

Potrivit sursei citate, în lipsa unor studii de impact minimale, aplicarea noilor dispoziţii legislative va determina blocarea sistemului judiciar, prin deprofesionalizarea (înlăturarea meritocraţiei în privinţa promovărilor) şi reducerea corpului magistraţilor, vulnerabilităţi dublate de o majorare artificială a activităţii.

În document se mai arată că o parte din modificări au fost declarate neconstituţionale, dar punerea lor în acord nu va însemna că îngrijorările Comisiei Europene vor fi înlăturate.

Legi neconstituționale

„O parte dintre dispoziţiile promovate în Parlament cu privire la „legile justiţiei” (Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004, Legea pentru modificarea şi completarea Legii numărul 304/2004 şi Legea pentru modificarea şi completarea Legii numărul 317/2004) au fost declarate neconstituţionale, dar punerea lor viitoare în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, în Parlament, nu va însemna că toate îngrijorările exprimate de Comisia Europeană vor fi înlăturate”, se notează în documentul citat.

Forumul judecătorilor susţine că, deşi neatacate, alte dispoziţii din aceleaşi acte normative, coroborate, sunt extrem de „nocive” pentru independenţa justiţiei, vor influenţa cariera şi activitatea profesională a magistraţilor şi vor produce dezechilibre în sistemul judiciar.

Legile Parlamentului, „experimente judiciare”

„Chiar dacă proiectul conţine şi propuneri ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale magistraţilor ori ale asociaţiilor profesionale, acestea reprezintă simple corecţii ale sistemului actual, pregătirea neserioasă a unui veritabil ‘experiment judiciar, în lipsa oricăror studii de impact şi prognoze, putând determina consecinţe foarte greu sau chiar imposibil de remediat. Spre exemplu, se poate vorbi de deprofesionalizarea şi reducerea corpului magistraţilor, dublate de o majorare artificială a activităţii şi impunerea unor termene procedurale nerealiste, care vor avea ca efect blocarea sistemului judiciar”, se arată în documentul citat.

2.000 de judecători ar putea pleca

Sursa menţionată susţine că, în atare condiţii, estimând că în jur de 2.000 de magistraţi, care se află la apogeul profesional, ar putea părăsi imediat sistemul (inclusiv 90% dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), prin coborârea pragului acordării pensiei de serviciu şi în condiţiile în care cuantumul acesteia depăşeşte deja substanţial indemnizaţiile magistraţilor aflaţi în activitate, iar alţi 2.000 de magistraţi ar urma să facă acelaşi lucru în următorii cinci ani, şi coroborând aceste date cu existenţa a 3 ani în care niciun absolvent al Institutului Naţional al Magistraturii nu va mai putea deveni judecător sau procuror stagiar, „este limpede că asistăm la o politică de resurse umane dezastruoasă promovată prin noile modificări legislative”.

„De asemenea, nu este cert nici dacă numărul actual de magistraţi care activează la instanţe şi parchete inferioare gradului profesional pe care îl deţin va putea acoperi măcar în proporţie de 10% posturile vacantate de la instanţele corespunzătoare gradului profesional, pentru restul acestor posturi, baza de selecţie fiind micşorată considerabil ca urmare a măririi vechimii în funcţie necesare participării la concursul de promovare. Nici pentru admiterea în magistratură situaţia nu va fi mai stabilă,baza de selecţie fiind redusă şi în prezent”, se mai notează în raport.

Citește și VIDEO | Laura Codruța Kovesi: „Nu am niciun motiv să îmi dau demisia. Asistăm la un festival disperat al inculpaților”

Urmărește-ne pe Google News