Una dintre borne a fost cea politică. „Am avut parte de o scurtă experiență politică legată de susținerea de a candida pentru Primăria Capitalei. De fapt, o lipsă majoră de susținere din partea acelora care mi-au propus să fac acest demers a dus la un esec”, a scris doctorul Cîrstoiu pe Facebook.
El a adăugat că a acceptat propunerea venită anul trecut de la Marcel Ciolacu (președinte PSD) și Nicolae Ciucă (pe atunci președinte PNL) și a intrat „cu toată buna credință de a oferi un alt model de administrație”, dar „în politică, noțiunea de echipă, așa cum înțeleg eu, nu există”.
Cîrstoiu l-a avertizat apoi indirect pe Crin Antonescu, propus de aceeași coaliție drept candidat comun la prezidențiale în 2025.
„Am înțeles că poți fi scos din arenă fără motiv, fără scrupule, dacă reprezinți un eventual pericol. Clasa politică nu e pregătită pentru intrarea în joc a unui om cu carieră, cu notorietate profesională, cu alte idei. Sentimentul de insecuritate dat de oscilațiile politice e în consecința firesc și explica tot ceea ce se întâmpla azi”, a scris medicul.
El a precizat că șansa României este o echipă de oameni care nu au făcut politică sau care doar tangențial au intrat în jocul politic. „Și este momentul”, a conchis Cîrstoiu.
Situația sa este similară cu a lui Crin Antonescu. Fostul președinte PNL din perioada 2009-2014 a anunțat pe 4 ianuarie că își suspendă candidatura la alegerile prezidențiale și a acuzat partidele din coaliție că l-au lăsat singur.
Decizia a venit la nici două săptămâni după ce a confirmat discuțiile cu PSD și PNL pentru a fi candidat comun la prezidențiale. Pe 22 decembrie 2024, Antonescu a spus că poartă discuții cu PSD și PNL privind candidatura sa, așa cum scrisese Libertatea, citând surse din ambele partide.
Cătălin Cîrstoiu, înlăturat de PSD și de PNL, deși ambele partide îl propuseseră
Coaliția PSD-PNL a decis pe 18 martie 2024 ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidatul comun la Primăria Capitalei, iar două zile mai târziu a fost prezentat oficial. Președintele de atunci al PNL, Nicolae Ciucă, a spus pe 18 aprilie că propunerea i-a aparținut președintelui PSD, Marcel Ciolacu.
Cîrstoiu a intrat apoi în atenția presei. El fost acuzat de o investigație Hotnews că a consultat pacienţi la clinica familiei sale, deşi un manager de spital nu poate avea o altă funcție, plătită sau nu, în afara celei de la spitalul pe care-l conduce. Ulterior, același site a prezentat mesaje ale unei paciente care susținea că pacienții erau trimiși de la spitalul de stat la clinica familiei medicului.
După acuzațiile din presă și în urma scorului slab din sondaje, unde Cîrstoiu era creditat cu locul 3, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au decis după 15 ore de negocieri, în noaptea de luni spre marți, 22/23 aprilie, că vor da candidați separați la PMB, aceștia fiind Gabriela Firea (PSD) și Sebastian Burduja (PNL).
În decembrie 2024, ANI a transmis că „nu au fost identificate elemente de încălcare a regimului juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese” în cazul lui Cătălin Cîrstoiu.