Colonel în rezervă al Serviciul Român de Informații (SRI), Vasile Zărnescu a fost trimis în judecată în martie 2020, acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de negare a Holocaustului, iar un an mai târziu, Judecătoria Sectorului 3 a decis condamnarea sa la 13 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei. 

Fost colonel SRI, judecat pentru negarea Holocaustului, recidivează după ce instanța îl iertase: „Oculta care conduce România a făcut presiune să fiu condamnat”
Vasile Zărnescu | Foto: Facebook

Astfel, Vasile Zărnescu a devenit primul român condamnat pentru negarea Holocaustului. La sfârșitul lui martie, anul acesta, bărbatul de 75 de ani a fost însă iertat de instanță, pe motiv că „are un nivel de instruire superior” și, prin urmare, conștientizează „consecințele negative ale comportamentului său antisocial”.

Apare alături de un naționalist care a făcut pușcărie pentru fascism și xenofobie

La câteva zile după ce Curtea de Apel București a pronunțat hotărârea definitivă, Vasile Zărnescu a apărut într-un interviu video, alături de Marius Trancă, primul român condamnat de două ori la închisoare pentru fascism şi xenofobie. Ultima oară, în 2007, a fost închis șapte luni, fiindcă a desenat svastici în mai multe locuri din Buzău. 

În filmarea postată pe platforma cu viziuni extremiste „Incorect politic” (la minutul 30.15), colonelul vorbește cu Trancă despre Holocaust, susținând aceleași idei pentru care a ajuns în instanță. Făcând trimitere la alți autori, fostul ofițer SRI susține în continuare că Holocaustul este „o propagandă”, iar camera de gazare de la Auschwitz  ar fi o născocire turistică.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
https://www.youtube.com/watch?v=CuT-OH_Enk0&t=3576s

„Auschwitz a ajuns un fel de simbol al Holocaustului, da de unde? E o minciună sfruntată. Holocaustul a existat doar în propagandă, nu în realitate. Ăsta este adevărul. Sigur că au murit oameni, dar nu au murit numai iudei. Au murit polonezi, au murit ruși, prizonieri.” 

În înregistrarea publicată pe 8 aprilie, Zărnescu vorbește și despre hotărârea instanței în cazul său, susținând că prin punerea sa sub acuzare, justiția din România a încercat să creeze un precedent.

„…nu aveau cum să mă achite judecătoarele de la Curtea de Apel, pentru că asupra lor s-a făcut presiune de către oculta care conduce România să fiu condamnat, să fiu condamnat ca să fie un precedent, pentru ca după ce sunt eu condamnat să fie luați românii patrioți, naționaliști câte unul, câte unul și să fie băgați la pușcărie”.

Cum s-a apărat colonelul în instanță

Fostul ofițer SRI fusese acuzat că începând cu anul 2013 a publicat o serie de articole şi cărţi, creaţie proprie, care, pe lângă trimiteri la alte lucrări publicate pe plan naţional sau internaţional, conţineau şi idei proprii referitoare la noţiunea de holocaust, catalogându-l „o născocire pur propagandistică dusă în vederea strângerii de fonduri”. 

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

Cu ocazia audierilor, Vasile Zărnescu a negat acuzațiile, susținând că el că nu a negat niciodată Holocaustul, ca fapt real, istoric, ci „a analizat propaganda holocaustică”, că toate articolele şi cărţile sale fac trimitere la alţi autori din domeniu, că unele scrieri au fost scoase din context și asta a denaturat înţelesul real. A mai spus și că unele dintre scrieri sunt doar un pamflet şi o replică dură la adresa altor persoane.

Pentru fostul colonel, Holocaustul este „o escrocherie” și „o născocire diabolică”

Din studierea scrierilor fostului ofițer SRI, judecătorii au stabilit că dincolo de redarea opiniilor autorilor citaţi, Vasile Zărnescu îşi exprimă şi opinii proprii prin care este negată în mod evident existenţa Holocaustului. 

În hotărârea instanței sunt incluse pasaje din lucrările acestuia:  „«Holocaustul» este o născocire diabolică a organizaţiilor sioniste pentru a strânge bani, pe care i-au folosit pentru susţinerea activităţilor sioniste”; „într-adevăr, a existat un holocaust unic al lor: unic prin faptul că reprezintă cea mai mare escrocherie imaginată de mintea jidanilor, manifestată îndeosebi în secolul XX”; „eu nu neg «Holocaustul» unic, vociferat peste tot de jidani, fiindcă nu poţi nega ceva ce nu a existat niciodată şi pe nicăieri”.

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?
Recomandări
Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

În opinia instanței, faptele lui Zărnescu nu ar fi intrat sub incidență penală, dacă acesta se limita în a relata precizările conţinute în publicaţiile invocate.

„Negarea Holocaustului de către inculpatul Zărnescu Vasile este evidentă şi indubitabilă, atunci când numeşte camerele de gazare de la Auschwitz ca fiind camere de gazare Potemkin (termen de origine rusă, după numele unui feldmareșal rus prin care se face referire la o metodă de falsificare a realității prin înfrumusețare – n.r.)”,

Condamnat la închisoare cu suspendare

Găsit vinovat pentru negarea Holocaustului, Vasile Zărnescu a fost condamnat, pe 4 februarie anul trecut, la 13 luni de închisoare cu suspendare, cu amânarea aplicării pedepsei. Nemulțumit de sentință, colonelul în rezervă a contestat-o. 

Și în fața judecătorilor Curții de Apel București, Zărnescu a negat acuzațiile, solicitând achitarea, pe motiv că lucrările sale reprezintă studii științifice, care au la bază cercetarea unor alți autori. Instanța de apel nu și-a însușit apărarea fostului ofițer SRI, subliniind că vinovăția a fost dovedită dincolo de orice dubiu. Cu toate acestea i-a admis apelul și a desființat condamnarea. Judecătorii instanței de apel au apreciat că un avertisment este suficient pentru a-l determina pe Vasile Zărnescu să nu mai comită fapte similare. Dar s-au înșelat.

„Curtea reţine că inculpatul, în vârstă de 75 de ani, nu are antecedente penale, are un nivel de instruire superior, fiind colonel în rezervă și este bine integrat socio-familial, (…) referințe care îl indică drept o persoană ce dispune de suficiente resurse pentru conștientizarea reală și efectivă a consecințelor negative ale comportamentului său antisocial, astfel încât pe viitor să își conformeze conduita valorilor sociale protejate de lege”, au motivat magistrații Curții de Apel hotărârea de a-l ierta pe fostul colonel.

Decizia, pronunțată de instanța de apel pe 31 martie, este definitivă. Potrivit legii, „negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Foto: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
FANATIK.RO
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI