În acelaşi dosar, alături de fostul director adjunct care va fi judecat pentru luare de mită, mai sunt inculpaţi şi Ion Cicu, de dare de mită, şi Petruş Savelie, de complicitate la dare de mită şi complicitate la luare de mită. Potrivit rechizitoriului procurorilor, la sfârşitul lunii decembrie 2014, Antonescu, în calitate de director adjunct al Penitenciarului Giurgiu, ajutat de Savelie a primit de la Ion Cicu suma de 4.000 euro, pentru a facilita liberarea condiţionată a fiului acestuia din urmă, scrie Mediafax.
În 30 decembrie 2014, ulterior primirii sumei respective, a fost întrunită comisia de liberări condiţionate din care a făcut parte şi Florin Antonescu, toţi membrii comisiei votând negativ cererea de liberare condiţionată a deţinutului, propunând totodată Judecătoriei Giurgiu amânarea cererii respective. „Ulterior, la data de 17 februarie, instanţa de judecată a admis cererea de liberare condiţionată a deţinutului respectiv”, susţin anchetatorii.
În acest dosar, procurorii au pus sechestru asigurător asupra unui imobil ce aparţine lui Antonescu. Dosarul va fi soluţionat de magistraţii Tribunalului Bucureşti cu propunerea de a se menţine măsura preventivă şi asiguratorie dispuse în cauză.