Mădălin Dumitru, fost director al Direcţiei Generale Infrastructură şi Servicii Publice (DGISP) din cadrul Primăriei Bucureşti, are și obligația unei perioade de opt ani sun supravegherea organelor judiciare.
Judecătorii au mai dispus confiscarea mai multor sume de bani de la fostul director din Primăria Capitalei, care însumează peste 1,5 milioane lei (961.922 lei şi 129.306 euro).În plus, i se impută și cheltuieli judiciare către stat de 60.000 lei.
De asemenea, lui Mădălin Dumitru i-a fost confiscat un dispozitiv de bruiaj semnal GSM, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, judecătorii au decis restituirea către fostul director a şapte telefoane mobile Iphone şi a unui Black Berry, dar şi restituirea a opt ceasuri mărcile Ulysse Nardin, Longines, Mont Blanc, Cartier, Earnshaw, precum şi a unui stilou Mont Blanc Joseph II Limited Edition. Potrivitprocedurilor judiciare, restituirea se face în situația în care nu există dovezi care leagă bunurile de comiterea unor infracțiuni.
Faptele penale imputate lui Mădălin Dumitru
Mădălin Dumitru a fost şef al DGISP în perioada 2008 – 2013, pe vremea când Sorin Oprescu era primar general al Capitalei.
„Ca urmare a exercitării acestor activităţi incompatibile cu funcţia exercitată, inculpatul Dumitru Mădălin Ionică a obţinut foloase materiale necuvenite care constau în: suma de 48.000 lei ridicată din casieria SC Precon SRL de către administrator, la solicitarea sa şi depusă de acesta într-un cont indicat; costurile suportate de SC Precon SRL pentru angajarea unui şofer personal, respectiv retribuţia acestuia; costurile suportate de SC Precon SRL pentru asigurarea folosinţei mai multor autoturisme (rate de leasing, asigurări, taxe, cheltuieli de întreţinere) – Chrysler Grand Voyager, Audi A5, Audi Q7, costurile aferente abonamentelor telefonice pentru posturile utilizate de el şi fiul său”, spun procurorii.
Acesta a fost acuzat şi de obţinerea de foloase şi pentru alte persoane, reprezentând salarii aferente perioadei 20 octombrie 2010 – 16 mai 2013 (213.900 lei) şi costurile aferente asigurării folosinţei mai multor autoturisme.
În perioada 2009 – 2014, în calitate de director, preşedinte al comisiilor de evaluare, preşedinte al comisiei de recepţie a lucrărilor, el este acuzat de DNA că a pretins şi primit de la o firmă foloase necuvenite de peste 9.200 lei, constând în efectuarea unor lucrări de reparaţii, materialele necesare şi obiecte electrocasnice pentru a-şi exercita influenţa în vederea atribuirii, derularea în bune condiţii a contractelor şi pentru a aproba decontarea unor lucrări neefectuate.
În aceeaşi calitate, Mădălin Dumitru, prin recepţionarea unor lucrări neefectuate la obiectivul ‘Refacerea şi consolidarea structurii de rezistenţă a Pasajului denivelat suprateran Băneasa, a creat premisele decontării de lucrări neefectuate în sumă de 372.636 lei fără TVA, respectiv la articolul deviz ‘Parapet metalic direcţional zincat au fost decontaţi în plus 701 metri parapet nepus în operă.
Tot în perioada 2009 – 2014, el a primit de la reprezentanţii a două societăţi comerciale două autoturisme, unul marca Mercedes, celălalt marca BMV X6, şi alte foloase necuvenite în cuantum de circa 50.000 de euro şi 9.000 lei în vederea obţinerii pentru acestea de lucrări în subcontractare, avize/aprobări, a efectuării plăţilor la timp.
De asemenea, procurorii anticorupţie au reţinut faptul că Mădălin Dumitru a mai primit de la reprezentanţii a două firme foloase necuvenite în valoare de 68.000 euro, precum şi subcontractarea de lucrări către firmele controlate de el, acordarea cu titlu gratuit a unui autoturism pentru o rudă a sa şi suportarea lucrărilor efectuate la imobilele familiei, iar pentru a ascunde provenienţa sumelor de bani primite ca urmare a traficului de influenţă exercitat, inculpatul a solicitat întocmirea unui contract ce atestă, în mod nereal, existenţa unui raport comercial între două societăţi comerciale”.
Sursa imaginilor: b1.ro