Luni, intermediarul
din acest dosar, Melvin Theuma, este cel care a recunoscut că asasinul plătit a
primit banii de a la un bărbat în numele lui Chris Cardona, care până în luna
ianuarie a deţinut funcţia de ministru al economiei.
Theuma a susţinut că banii daţi de Cardona au “depăşit” tariful perceput de ucigaş, pentru acest asasinat, de la omul de afaceri Yorgen Fenech, care este acuzat de complicitate la crimă.
Daphne Caruana Galizia a fost omorâtă în data de 16 octombrie 2017 cu ajutorul unei încărcături explozive plasate sub automobilul său, în apropierea casei unde locuia, în satul maltez Bidnija.
Ea a fost dată în judecată de Cardona după ce a scris că acesta vizitase un bordel în timp ce se afla în Germania, cu afaceri.
Trei bărbați au fost acuzați de asasinarea jurnalistei, iar cel care ar fi pus crima la cale ar fi Yorgen Fenech. Toţi au pledat nevinovat. Melvin Theuma a fost graţiat în schimbul depunerii mărturiei.
Publicația The Times of Malta a relatat că fostul ministru Chris Cardona a respins declaraţiile făcute de Theuma în faţa judecătorilor, susţinând că este vorba de “aberaţii bazate pe minciuni care nu au nici un sens”.
Cardona a
demisionat din parlament, dar este unul dintre adjuncţii liderului Partidului
Laburist, formaţiune aflată la guvernare în Malta.