Iniţial, Cătălin Coman, 56 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore şi urma să fie dus în faţa unui magistrat cu propunere de arestare preventivă.
Cătălin Coman a fost imobilizat de forţele de ordine, luni, după ce a refuzat să iasă din locuinţă în urma a circa opt ore de negocieri. În intervenţie, nici bărbatul şi nici forţele de ordine nu au suferit vătămări.
Poliţiştii au descoperit, în urma unei percheziţii în casa fostului poliţist, două pistoale letale, deţinute în baza unei autorizaţii valabile, precum şi un pistol, neletal, supus autorizării pentru care avea certificat de deţinător, toate fiind păstrate în condiţiile prevăzute de lege.
Coman ar fi spart geamul locuinţei femeii duminică seară, după ce aceasta şi soţul ei i-ar fi cerut să nu mai facă gălăgie.
Cătălin Coman este preşedintele filialei partidului Mişcarea România Suverană (MRS) Sector 5, formaţiune condusă de fostul ministru de interne Carmen Dan. Fostul ministru a anunţat că implicarea lui Coman „într-un scandal legat de acte violenţă” va fi sancţionată politic.