În același dosar, sunt puși sub acuzare și Chris Fearne, vicepremierul Maltei, care urmează să devină următorul comisar european al Maltei, și fostul ministru de finanțe Edward Scicluna, în prezent guvernatorul Băncii Centrale. Ei sunt urmăriţi penal pentru fraudă, deturnare de fonduri şi câştiguri frauduloase.
Ancheta a fost deschisă în 2015, după ce o investigație jurnalistică a scos la iveală că guvernul laburist al lui Joseph Muscat a decis să privatizeze trei spitale publice din Malta în beneficiul companiei Vitals Global Healthcare, într-o afacere estimată în mod conservator la 4 miliarde de euro.
Această companie, care nu avea niciun fel de expertiză în domeniul sănătăţii, a revândut concesiunea după 21 de luni unei alte firme, Steward Health Care, fără să fi făcut niciuna dintre investiţiile anunţate.
Marți, Muscat a negat acuzațiile, susţinând că este nevinovat.
„Dacă nu ar fi atât de grave, acuzaţiile care mi se aduc ar fi de râs. Fără ca măcar să mă audieze, autorităţile au decis să mă denigreze acuzându-mă de corupţie, spălare de bani şi înfiinţarea unei organizaţii criminale, mergând până la a pretinde că aş fi primit 30 de milioane de euro”, a spus fostul premier maltez, pe pagina sa de Facebook.
„Mă voi bucura să demontez fiecare dintre aceste acuzaţii şi să arăt că se bazează nu doar pe invenţii, ci şi pe minciuni”, mai susţine fostul premier maltez.
Jurnalista Caruana Galizia a publicat investigații ample despre acordul de privatizare dintre guvernul maltez și Vitals Global Healthcare. A fost hărțuită și amenințată, iar apoi ucisă pe 16 octombrie 2017, când i-a fost plasat explozibil sub mașină.
Joseph Muscat a demisionat în 2019, după scandalul politic provocat de asasinarea jurnalistei.
O anchetă independentă din 2019 nu a găsit nicio dovadă a implicării guvernului în asasinat, dar a spus că statul trebuie să-și asume responsabilitatea pentru crearea „unei culturi a impunității”.