Fost preşedinte al SUA între anii 1993 şi 2001, Bill Clinton va participa, între 18 şi 20 iunie, în Israel, la cea de-a cincea Conferinţă prezidenţială, organizată în onoarea lui Shimon Perez, care în luna august împlineşte vârsta de 90 de ani. El urmează să ţină un discurs de 45 de minute, despre sustenabilitate, iar pentru acest lucru va fi remunerat cu o sumă impresionantă, 500.000 de dolari. O adevărată avere pentru mulţi, suma va fi achitată de Centrul Academic Perez din Rehovot (nordul Israelului) şi de către Fondul Naţional Evreiesc (JNF). Aceasta din urmă, o organizaţie care deţine aproximatimv 15% din totalul terenurilor din Israel, a fost acuzată în ultima perioadă de politici rasiste. Fostul lider american va ţine discursul în faţa mai multor lideri politici ai lumii, dar şi a unor celebrităţi mondiale precum cântăreaţa Barbara Streisand sau actorul Robert de Niro.
Clinton, al 42-lea preşedinte al SUA, va încasa onorariul de 500.000 de dolari prin intermediul fundaţiei care îi poartă numele.

 
 

Urmărește-ne pe Google News