Textul, prezentat în iulie 2017 de către guvernul conservator al prim-ministrului Theresa May a fost votat săptămâna trecută de parlamentul britanic. Semnătura reginei, numită ”Asentimentul regal”, reprezintă în Regatul Unit ultima etapă a procedurii legislative.
Prin această lege se pune capăt supremaţiei legislaţiei europene asupra celei britanice şi va transpune în legislaţia britanică anumite reglementări europene pe care Londra doreşte să le păstreze.
În textul legii se menționează și data de 29 martie 2019, ora 23:00 locală şi GMT, ca momentul oficial al ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Textul a cunoscut un parcurs furtunos în Parlament de la începutul dezbaterii sale în septembrie şi guvernul a suferit mai multe ‘înfrângeri, ilustrând diviziunile persistente în legătură cu direcţia pe care ar trebui să o urmeze Brexit-ul.
Deputaţii pro-Brexit au sărbătorit adoptarea legii drept o garanţie că Marea Britanie va părăsi cu siguranţă Uniunea Europeană, în pofida incertitudinii cu privire la negocierile cu Bruxellesul.
Citește și: REPORTAJ/Agenția Terra Tourism lasă sute de clienți fără vacanțe. Zeci de păgubiți au depus plângeri la poliție – VIDEO