Acuzațiile DNA sunt de:

  • luare de mită în formă continuată, de 21 de ori
  • fraudă informatică în formă continuată, de 113 ori
  • fals informatic în formă continuată, de 113 ori

„În perioada 2013 – 2020, în exercitarea funcției de șef al Serviciului Evidență Drepturi Persoane cu Dizabilități din cadrul D.G.A.S.P.C. Timiș, inculpatul Lihor-Laza Laszlo Andras ar fi pretins și primit de la 21 de persoane, prin intermediari, sume de bani cu titlu de mită – între 1.000 lei până la 2.600 euro de persoană, primind în total 17.800 euro și 20.100 lei, pentru a efectua formalitățile necesare obținerii indemnizației de încadrare în grad de handicap vizual, în condițiile în care persoanele respective nu erau îndreptățite să beneficieze de aceste drepturi”, au transmis procurorii.

În plus, pe lângă mita primită pentru introducerea în grad de handicap, fostul șef DGASPC Timiș a mai primit „cotizații” prin intermediari, de regulă anual, acuză DNA. Este vorba despre bani, adică sume de circa 50 euro, 200 – 300 lei și/sau produse alimentare.

Procurorii spun că el a introdus în sistemul informatic al DGASPC Timiș datele reale a 45 de persoane, adică CNP-urile și seria buletinului, dar și date false, adică gradul de handicap, diagnosticul, certificatul, decizia de plată, creând astfel o imagine falsă că acele persoane sunt cu handicap și au dreptul la prestații sociale, transport gratuit, bilete de tratament gratuit și scutiri de impozite.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Mmetoda frauduloasă de obținere a certificatelor de încadrare în grad de handicap a devenit foarte cunoscută, astfel că persoane din alte județe au venit și s-au stabilit temporar în județul Timiș pentru a beneficia de aceleași avantaje ilegale, spun procurorii.

Prejudiciul adus bugetului de stat a fost de 3,4 milioane de lei, adică 680.000 de euro.

Laszlo Andras Lihor-Laza a mai fost trimis în judecată într-un alt dosar pentru fapte similare, în 2023, fiind condamnat la 5 ani și 4 luni închisoare.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
FANATIK.RO
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI